V-ați fi imaginat, probabil, că după tot scandalul dezinfectanților Hexi-Pharma, sistemul ar fi luat o binemeritată pauză de la combinațiile de zi cu zi. Și, în cîteva cazuri, chiar a luat o pauză. Există însă situații din acelea “de extremă urgență”, pe care autoritatea contractantă nu le poate prevedea. Iar în cazuri din astea se revine la rețeta tradițională. Cum s-a întîmplat și săptămîna trecută, cînd conducerea Spitalului Clinic “Pr. Dr. Th. Burghele” din sectorul 5 a decis să cumpere niște servicii de curățenie de la Medical Cleaning SRL. Iar Medical Cleaning SRL este, așa cum ați ghicit, o firmă în care Dan Condrea – patronul Hexi Pharma, cel care a fost sinucis de scandalul dezinfectanților – fusese acționar. Și care este în prezent deținută și condusă de fosta soție a acestuia, Laura Georgescu. Iar firma, așa cum ați ghicit, lucra în paralel cu Hexi Pharma: firma soțului dădea dezinfectanții, iar firma soției – pe atunci încă soție – oferea serviciile de curățenie. Pentru ultimul contract, Spitalul “Th. Burghele” urmează să plătească ceva mai bine de o sută de mii. Căci, cum ziceam, e extremă urgență. Cum tot extremă urgență a fost și în martie, cînd au mai negociat cu Medical Cleaning vreo 50.000 pentru curățenie, și cum tot extremă urgență a fost și în februarie, cînd alți 110.000 au fost plătiți celor de la Medical Cleaning. Pesemne că o fi vorba de un nou concept: contractul-pedeapsă. Adică ei au făcut măgăria cu dezinfectanții apă de ploaie, ei sînt plătiți să curețe.
Curățenia după scandalul dezinfectanților Hexi Pharma se face tot în familie
