Handbalistele de la CSM au ajuns din nou în Final Four. E nebunie totală, curg laudele și încă se învârt horele bucuriei. De fapt, se sărbătorește normalitatea. Această calificare este percepută ca o mare performanță, deși nu e. Cei opt ani în care echipa a ratat ultima fază a Ligii Campionilor ar trebui incluși în manualul incompetenței manageriale sportive. La ce bugete au fost și ce jucătoare s-au adus, orice sezon în care CSM nu a ajuns în Final Four ar fi trebuit considerat un mare eșec și prilej de dat socoteală pentru irosirea banului public. Nu s-a întâmplat asta. În sport pot apărea accidente, ghinioane, căderi de formă, uneori se pot lua decizii neinspirate. Un an, doi, dar nu opt consecutivi, având la dispoziție foarte mulți bani. Aici discutăm de risipă în formă continuată.
CSM s-a născut în epoca Videanu. A început să crească sub Oprescu și s-a făcut mare pe vremea Gabrielei Firea. În mandatul ei s-a câștigat Liga Campionilor și s-au jucat două semifinale, în 2017 și 2018. A urmat Nicușor Dan. Sub el, CSM a beneficiat de suport financiar masiv din partea Primăriei și a livrat numai eșecuri. Azi, actualul primar al Bucureștiului este tamponat de presă și de „iubitorii” handbalului pentru că a pus o întrebare firească: merită să plătim, din banii contribuabililor, milioane de euro anual unor jucătoare străine? Ciprian Ciucu nu și-a ales cel mai bun moment, echipa fiind pe val și entuziasmul la cote mari. E acuzat de populism, deși a dat de înțeles că ar trebui să decidă bucureștenii dacă își doresc să cumpere performanța sau să o producă, investind acei bani în baze sportive, antrenori și copii.
Din 2007 până acum, din cele peste 50 de milioane de euro cheltuite de CSM la handbal, doar la fete, nu s-a construit nici măcar o sală de antrenament. Se spune că vedetele, campioane mondiale, europene și olimpice, fac parte din strategia de a atrage copiii către acest sport. Dar, când ajung să-l practice, cei mici descoperă că nu prea au unde. Grupele de copii și juniori ale cluburilor din București se înghesuie în câteva săli și pe câteva terenuri amărâte. La fel e și în restul țării, mai ales în orașele mari. Aceeași strategie își propune să umple sălile, să strângă în jurul acelor nume uriașe o comunitate puternică de suporteri, care să cumpere abonamente, bilete, tricouri etc. Dar cifrele arată cam rău.
În sezonul 2025–2026, media de spectatori la meciurile de acasă ale CSM este de aproximativ 1.800. Este ridicată mult de cele opt partide din Champions League, care se țin în Polivalentă (~3.500). În cel mult trei dintre ele (cu Brest, FTC și Esbjerg), sala a fost plină sau aproape plină, capacitatea ei fiind de aproximativ 5.000 de locuri. În Liga Florilor, majoritatea meciurilor de acasă se joacă în sala Apollo. În cele 12 etape desfășurate pe teren propriu, media spectatorilor a fost de aproximativ 900/meci. Cu echipele slabe se găsesc între 200 și 500 de inși dispuși să-și vadă favoritele. Și nu sunt toți plătitori de bilet sau abonament. Atât în campionatul intern, cât și în cupele europene, CSM oferă cu generozitate invitații pentru angajații Primăriei și oamenilor de prin partide. Încasările de până acum, în actualul sezon, reprezintă, în cea mai optimistă estimare, aproximativ 20% din bugetul de 4 milioane de euro. În comparație cu fiecare dintre celelalte trei echipe care au ajuns în Final Four-ul de la Budapesta, ruptura devine aproape stânjenitoare. Győri Audi ETO KC joacă constant cu 4.500–5.200 de spectatori, adică aproape capacitatea maximă a sălii. Metz Handball adună, în medie, 3.500–4.500, cam la fel și Brest Bretagne. Team Esjberg, echipă proaspăt eliminată de CSM, umple constant o arenă de 3.000 de locuri până la refuz. În plus, aceste cluburi au un marketing mult mai dezvoltat. Rezultă venituri mai mari, care fac proiectele mult mai rentabile.
Văzând aceste cifre, oare de ce se cere cu insistență o sală polivalentă mai mare? Poate pentru concerte, că la sport reușim foarte rar să umplem și ce avem. Pe mulți fani îi dă afară din casă iubirea pentru handbal, dar pe rețele. Nu le-a trecut vreodată prin cap să vadă pe viu un meci CSM București – CSM Slatina. Este evident că cel mai mare oraș al țării nu are un nucleu stabil de câteva mii de oameni care să umple sala, indiferent de adversar. În afara unui grup mic, dar constant, CSM are un public de lux, de rezultat, interesat doar de afiș. Vi se pare că întrebarea lui Ciucu e chiar atât de deplasată?