Că România este ultima găină din cotețul UE în materie de colectare a TVA-ului am stabilit în articolul de săptămâna trecută. N-am spus-o noi, o spune Eurostat. Ratăm, anual, cam 7,5 miliarde de euro din faptul că nu reușim să colectăm tot TVA-ul cuvenit statului român, asta însemnând un deficit de colectare de 35,7%. Asta se întâmplă cu o taxă pe care o plătesc absolut toți românii, pentru absolut orice produs cumpără din orice magazin. Doar că românii plătesc taxa, iar ANAF este incapabil să colecteze banii.
Nu stăm prost doar la colectarea TVA,
ci stăm prost la colectarea tuturor taxelor.
Ponderea veniturilor fiscale în PIB-ul României este de doar 27%. Dintre țările UE, doar în Irlanda există o pondere mai mică a veniturilor fiscale în PIB, de doar 22%, dar acolo explicația este alta: nivelul de taxare în Irlanda este printre cele mai mici din UE, motiv pentru care această țară este folosită de mari companii multinaționale pentru a evita taxele din UE. Apple este un exemplu, Facebook de asemeni. Ambele companii s-au sustras de la plata a zeci de miliarde de euro taxe în țările UE, declarându-și sediul fiscal pentru operațiunile europene în Irlanda. UE se și află în conflict deschis cu respectivele companii și cu Irlanda, încercând ca țările membre să mai recupereze din bani.
Media europeană a veniturilor fiscale în PIB este de 42%. Țările estice, surorile noastre de suferință, colectează, toate, mai bine ca noi: bulgarii peste 30% din PIB, ungurii – 34%, croații – 36%, iar polonezii – 37% din PIB.
Estimările cele mai optimiste spun
că România ar putea ajunge la un maxim de colectare a taxelor care să urce nivelul veniturilor fiscale la 36% din PIB. Asta înseamnă că, doar din taxe și impozite, România ar colecta anual în jur de 120 de miliarde de euro. Acum colectează, anual, doar aproximativ 73,5 miliarde de euro. Asta înseamnă că avem o evaziune fiscală – adică ni se scurg printre mâini – de 46,5 miliarde de euro. Ăștia sunt toți banii pe care i-am putea primi de la Uniunea Europeană drept fonduri nerambursabile în următorul exercițiu financiar care se întinde pe cinci ani. Această sumă reprezintă de aproape două ori granturile și împrumuturile pe care le accesăm prin PNRR. 46,5 miliarde de euro este o sumă cu 9 miliarde de euro mai mică decât toate datoriile publice făcute de România în timpul guvernelor din noiembrie 2019 și până azi. Practic, dacă am colecta an de an toate taxele care se cuvin statului român, nu doar că n-am mai fi nevoiți să ne împrumutăm, ci am mai și avea în fiecare an 22 de miliarde de euro în plus pentru tot felul de cheltuieli și investiții. 22 de miliarde înseamnă dublul fondurilor europene atrase de România în 2022, cu tot cu PNRR.
ANAF este instituția care trebuie să colecteze
acești bani de la populația și firmele din România. Doar că ANAF nu o face, evident.
ANAF, însă, nu este chiar de capul său pe lume. Dacă o altă instituție, numită Curtea de Conturi, și-ar face treaba și ar controla ANAF așa cum se cuvine, atunci am afla și de ce ANAF nu-și face treaba.
Dar Curtea de Conturi nu se ocupă deloc de ANAF, deși are această obligație și atribuție. CC se ocupă de vulpile roșii, iepurii mici și vânatul cu coarne, mult mai ușor de executat, lăsând ditamai mistrețul cu colți de argint să umble nestingherit prin codrul impozitelor românești.
Curtea de Conturi, însă, nu este o entitate invizibilă,
precum Sfântul Duh. Iar cei care se fac, în ultima vreme, că ANAF nu există, trimițându-și hăitașii după firme cu doi angajați și după primării de comune din ce în ce mai mici, sunt, în ordinea numerelor de pe tricou:
Mihai Busuioc – președintele Curții de Conturi, numit în funcție în anul 2017, după ce și-a făcut mâna ca secretar general al Guvernului. Împins în funcții de Liviu Dragnea, Mihai Busuioc l-a înlocuit la Curtea de Conturi pe Nicolae Văcăroiu. Nea Nicu și-a văzut de treabă discret, evitând scandalurile și conflictele, și s-a retras glorios la pensie, lăsându-l în urmă, cu voia atotputernicului vremii, pe Busuioc. Iar Busuioc a înțeles ce putere imensă ar putea să aibă, așa că n-a stat mult pe gânduri. Recent, acesta a reușit să modifice regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi, printr-o Hotărâre de Plen, diminuând atribuțiile Curții de Conturi și îngrădind independența auditorului public extern. Practic, cu mânuța lui, Mihai Busuioc a băgat fierăstrăul în craca pe care se lăfăie CC, subțiindu-și importanța oficială, dar îngroșând-o pe cea informală. Prin acest nou regulament, contrar legislației din țara noastră, dar și contrar prevederilor internaționale de audit public, Curtea de Conturise substituie organelor de cercetare penală, stabilind (fără a avea această competență) căror ordonatori de credite le va face sesizare penală, alegând din propunerile de sesizări penale făcute de către auditorii publici externi doar pe cele pe care șeful Curții le consideră ca având iz penal. Astfel, apare un filtru în plus în drumul spre tribunal al marilor infractori, căci aceștia pot scăpa, cel puțin o vreme, de orice consecință penală a faptelor lor dacă Mihai Busuioc sau vreun urmaș al acestuia decid, în locul procurorilor, că oamenii merită iertați, fiindcă, în definitiv, sunt de treabă.
Pentru restul echipei, așteptați etapa viitoare.
