Caţavencii

Curtea de deconturi

Știri peste știri: Curtea de Conturi constată dezastrul de la TVR.

Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, a dat un comunicat de presă. În comunicatul de presă, rezumă ce spune Curtea de Conturi.

Și cam asta ar fi fost tot dacă nu se băga în seamă, cum se bagă chiloții-n fund uneori, șefa TVR, Doina Gradea.

Mi se pare că totul e greșit în ce s-a întâmplat sau, mai exact, a lăsat să se înțeleagă că s-ar fi întâmplat.

Curtea de Conturi nu a constatat nici un dezastru la TVR.

Ce constată Curtea de Conturi la televiziunea națională:

– contracte de cesiune și drepturi de autor care includeau costuri pentru transport, cazare și masă, al căror cuantum nu fusese aprobat prin hotărârile Comitetului Director;

– cheltuielile pentru „Cerbul de Aur” realizate din surse proprii, pentru ca mai apoi conducerea SRTV să solicite recuperarea sumelor respective de la bugetul statului;

– contracte pentru traduceri, deși TVR are 14 posturi de traducători, dintre care 13 erau ocupate, doar unul vacant.

Nu e ca și cum nu ar fi nimic în ce spune Curtea de Conturi, dar e aproape zero în raport cu dezastrul de la TVR pe care îl poate constata ochiul liber. E nimic în raport cu ce spune Doina Gradea însăși despre misiunea TVR: mozol total la PSD, pentru că PSD dă banii.

Apoi, ce face Gigel Știrbu e, de asemenea, zero spre nimic în raport cu dezastrul care se tot prelungește sub ochii unei Opoziții care, de luni și luni de zile, tot numără semnături pentru o moțiune de cenzură.

Cât despre Doina Gradea, ce să spui? S-a închis în birou și a înghițit cheia. Și se pare că nimeni nu are stomac să se bage-n hazna după ea.

În cele din urmă va fi dată afară, se va băga apă peste ea și-o să iasă singură. Va spune că „totul e politic”. Și va avea dreptate. Pentru că altfel nu ar fi ajuns o nulitate șefă a televiziunii publice.

Exit mobile version