Ar urma să vedem corvete ieșind pe uscat și submarine care-și iau zborul. Și acele zile nu sînt departe, căci în Comisia de Apărare s-a votat în unanimitate achiziția a două „vînătoare de mine“ și a două submarine Scorpène.
Strategii și planificatorii de la Marele Stat Major par să se joace de-a shopping-ul fără să ia în calcul nevoile reale ale armatei sau rațiunile tactice ale unui eventual război. Căci viitoarele lupte pe mare, dacă vor exista vreodată, România ar face bine să le dea de pe uscat. Așa spun experții militari occidentali, așa spun concluziile războiului din Ucraina. Flota Mării Negre, pe care Putin o ține pitită lîngă coastele rusești, nu e doar uriașă, ci și cea mai modernă etalare navală din tot ce deține Federația. Orice confruntare pe apă cu asemenea monstru e inutilă și absurdă. În schimb, așa cum a arătat racheta ucraineană Neptun, flota rusă poate fi spulberată de pe țărm dacă există înzestrarea corespunzătoare cu rachete.
Dar politicienii cumpără submarine scumpe, mari și inutile, fără măcar să bage de seamă că la Timișoara se construiesc submarine mai mici și mai ieftine, mult mai potrivite pentru războiul modern.
În prezent, armata română mai are 30 de transportoare blindate Piranha IIIC. Al 31-lea s-a scufundat în Dunăre zilele trecute, în timpul aplicației Saber Guardian. Și nu e de mirare că s-a scufundat, căci nu era flotabil, adică nu era proiectat să plutească, așa cum erau vechile TAB-uri comuniste, care puteau traversa cursuri de apă fără să înece echipajul. Piranha IIIC a fost însă doar antreul achiziției de blindate, căci grosul s-a numit Piranha V. Mai moderne, mai multe (225 de bucăți) și de aproape patru ori mai scumpe pe exemplar. Dar, la fel ca Piranha IIIC, tot incapabile să plutească în bazinul hidrografic al României. Și, cum știm de la Geografie că avem rîuri, pîrîuri, fluvii, lacuri și bălți din belșug, e clar că generalii armatei române au luat în calcul scufundarea blindatelor noastre înainte să apuce inamicul să le distrugă.
Cumpărăturile politice de armament n-au fost niciodată mai intense ca în anii în care generalul Ciucă a fost șeful Statului Major și apoi ministru al Apărării. Amintim aici rachetele Patriot și Himars, absolut necesare, dar plătite integral și în avans, fără un singur dolar offset și cu livrare pe termen nedeterminat. Amintim și cele 17 aeronave F16 luate fără piese de schimb, care acum așteaptă la sol să se oprească ploaia.
Incapabil să înțeleagă mecanismul economic al întoarcerii unei părți din buget în investiție, și executînd orbește ordinele lui Iohannis, Ciucă a aruncat pur și simplu cu bani pe calculul mărunt că vor avea, el și șeful lui, ca persoane, sprijinul partenerului strategic. Iar acest obicei se vede că l-a urmat și la Palatul Victoria, de unde a girat alte operațiuni de înzestrare în interes personal. Ciucă n-a luat niciodată șpagă, spun consultanții firmelor de armament. S-a mulțumit cu profitul politic, cu pensia specială, cu impostura și cu satisfacția de a fi pus în pericol, atît cît s-a priceput, apărarea națională.