Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2019 a început, oficial, pe data de 12 octombrie. 2019. În fapt, atunci s-a cam și terminat. Dar de atunci încoace încep să curgă banii pentru campania electorală.
Pornografia afișajului public
electoral a încetat, brusc, după cum spuneam, pe 12 octombrie. Au dispărut bannerele, mash-urile, corturile, steagurile, toată recuzita inutilă care, timp de două luni și mai bine, ne poluase orașele. Și comunele, ba chiar și ultimele cătune neelectrificate. Câți bani s-au cheltuit în precampanie? Nu vom ști niciodată, pentru că, deși plătim subvenții partidelor politice, grase, ele nu sunt obligate să declare cu de-amănuntul cheltuielile din precampanie la AEP. Le declară doar pe cele din campanie, pentru că doar acelea se decontează integral.
Ideea ca noi, contribuabilii,
să plătim campaniile electorale ale candidaților a venit, repet, din zona așa-zisei societăți civile, combinate cu partidul Monicăi Macovei. Cică așa scăpăm de corupție și de finanțările ilegale. Dar, ca de obicei, lucrurile au fost făcute doar pe sfert, uneori nici măcar atât. Legile electorale nu presupun sancțiuni pentru cei care încep campania electorală cu două, trei sau chiar mai multe luni înainte. Deși, teoretic, o campanie electorală durează doar 30 de zile. Nefiind campanie electorală, materialele folosite nu se supun legilor electorale. Așa că poți face ce vrei. Poți să îmbraci Intercontinentalul în pânză, cu chipul trist de oaie bleagă al unuia, ca să-i răspundă alt chip de oaie bleagă de pe Universitate (asta în București). Poți să vopsești întreaga țară în culorile unui partid, dacă ai bani, că nu te întreabă nimeni nimic. Deci ce am limitat, de fapt? Nimic. Am ipocrizat totul, dând impresia că facem ceva măreț. Și, da, am obținut bani publici, din impozitele și taxele românilor (mai puțin din cele ale asistaților social și ale IT-știlor, care nu plătesc) pentru partide. Super-șmecherie.
Pentru știința domniilor-voastre,
de când s-a modificat legislația, un candidat la prezidențiale care obține în turul I peste 3% din voturi poate deconta la AEP 20.000 de salarii minime brute, la nivelul anului respectiv.
În 2019, avem de fapt, trei niveluri ale salariului minim brut: 2.080 de lei ar fi ăla minim-minim. Dar mai există un salariu minim brut pe țară, pentru cei cu studii superioare. Care este de 2.350 de lei. Nu, nu, n-am terminat. Există și un al treilea nivel al salariului minim brut pe țară: 3.000 de lei, pentru cei care lucrează în construcții.
Atunci când a fost modificată ultima oară Legea 334/2006, privitoare la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, n-a mai ținut cont că există trei niveluri ale salariului minim brut pe țară. Nici n-avea cum, pentru că ultima modificare a legii datează din 28 aprilie 2016, or, la vremea aceea, încă nu exista decât un singur salariu minim brut la nivel național. Unic.
Auzim de ani de zile
că, în situații complicate legal, se aplică dispozițiile cele mai favorabile. Nu statului, ci împricinatului.
Cum ar veni, pentru orice candidat la președinție care trece de 3% ar trebui să decontăm 20.000 de salarii minime brute pe țară la cel mai favorabil nivel al salariului minim brut pe țară. La cel mai favorabil nivel pentru el. Care, desigur, este de 3.000 de lei.
Bun, el trebuie să și dovedească faptul că a cheltuit acești bani. Dar în epoca Mossack Fonseca ne mai punem problema unor astfel de dovezi potențial măsluite? Ce, stau oamenii de la AEP să verifice, flyer cu flyer, tirajele declarate? Să purice fiecare contract fictiv? Nu, pentru că nici nu au atribuții în domeniu, aici fiind nevoie de ANAF sau de procurori, uneori separat, deseori împreună. N-o să vedeți.
Așadar, haideți să calculăm, la maxim, cât am putea plăti pentru această campanie electorală.
Pornim de la actualele sondaje de opinie, valabile la data scrierii acestui articol. Ele dau între șase și opt candidați care obțin peste 3% din voturi în primul tur. Să ponderăm. Să spunem că sunt șapte. Și să fim drastici. Să mai tăiem unul. Șase.
Cât ne poate costa campania electorală pentru turul I, așadar?
Scenariul 1: salariul minim brut pe țară luat în considerare la calcule este cel de 2.080 de lei. Înmulțit cu 20.000, înmulțit cu șase candidați. Rezultat? 249.600.000 de lei.
Scenariul 2: salariul minim brut pe țară luat în considerare la calcule este cel de 2.350 de lei. Poate alegătorii celor șase candidați care trec de 3% au, toți, studii superioare. Nu este exlcus. Așadar, 2.350 de lei, înmulțit cu 20.000, înmulțit cu șase candidați. Rezultat? 282.000.000 de lei.
Scenariul 3: salariul minim brut pe țară luat în considerare este cel de 3.000 de lei, pentru că poate toți alegătorii lucrează în construcții. Se poate? Se poate. 3.000 de lei, înmulțit cu 20.000, înmulțit cu șase ne dau fix 360.000.000 de lei.
După cum vedeți,
suma maximă pe care putem să o decontăm, din buzunarele noastre, pentru campania electorală variază între 249 de milioane și 360 de milioane de lei. Între de 24,9 și 36 de ori mai mult decât a alocat Gabriela Firea anul ăsta pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Și, totuși, nimeni nu strigă „Vrem spitale, nu pomeni electorale!“.
Se ridică, totuși, două probleme:
Una ar fi că degeaba decontăm banii ăștia din fonduri publice, dacă, de fapt, cheltuielile sunt de trei-patru ori mai mari, sunt necontrolate și tot favorizează corupția, traficul de influență și cumpărarea de candidați.
A doua ar fi că o campanie de 41.600.000 de lei (la maxim pentru salariul minim la minim) echivalează cu salariul președintelui României, la nivelul actual (24.960 de lei brut/lună), pentru 1.666,66 luni. Aproximativ 138 de ani, cu rotunjire în jos. Dar mandatul este de doar cinci ani. Cum facem? I-am plătit campania electorală, echivalentul salariului pe 138 de ani, dar el muncește doar cinci. Păi, se poate? Dacă tot am dat un ban, du munca până la capăt! Iar dacă tu nu poți, să rămână datorie pentru copiii tăi. În unele cazuri, pentru casele tale.
Și nu este tot,
căci un amendament din 2016 a introdus și prevederea că, în cazul unui al doilea tur de scrutin pentru alegerile prevăzute de lege, se mai pot deconta încă până la 1/2 din cheltuielile decontabile din turul I. Dar câte tipuri de alegeri aveam în 2016 și avem și acum cu două tururi? Unul singur: alegerile prezidențiale. Deci, dacă se înfurie, prezidențiabilii ajunși în turul doi mai pot deconta 20.800.000 de lei.
Ei bine, de banii ăștia,
am vrea și noi ceva antren, ceva divertisment, ceva distracție. Dacă tot plătim atât, căci democrația nu are preț, vrem să ne simțim bine. Bine tratați, măcar.
Dar nu suntem. Nu doar că nu putem alege noi muzica, dar mai suntem și luați de sus.
Ioahnnis nici măcar nu catadicsește să apară la emisiuni televizate, nici măcar 1 la 1. Interviuri nu dă, iar când presa vrea să-i pună întrebări, o tratează de parcă ar fi un palton numai bun de aruncat pe capota mașinii.
Vizual, totul e varză. Pare că nu există miză. Poate chiar nu există. Dar măcar mimați și voi. Repet: de banii ăștia. Altfel, încetați să mai comparați prostituția cu politica, drept cele mai vechi meserii din lume. Există milioane de lucrătoare sexuale, în toată lumea, mult mai oneste și cu tarife mult mai mici.
Așadar, Bebelușele, dans!
Sau, dacă nu, dați banii înapoi.
2.336 de vizualizări
Legea favorabila e principiul carebse aplica doar in penal.
In situatia data avem o norma speciala (salariul minim) si norme speciale care regleme teaza minimul in constructii si minimul pt studii superioare. Conform principiului dw drept „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga”, rezulta ca legea electorala se raporteaza la salariul minim din norma generala. Asta nu inseamna ca e mai bine. E doar o precizare legala.