Vă invit la tradiționala masă de panică de pe 4 martie. Ce se întâmplă dacă vine un cutremur ca acela din 1977? Iar noi știm cu toții răspunsul: ne facem rahat, motiv pentru care ne înspăimântăm, dăm din cap nefericiți, asta e, să sperăm că nu vine, să se roage Bănescu.
Amuzant e că de fiecare dată sunt contactate tot felul de instituții ale statului. Instituții de-astea cutremurate din naștere, care habar n-au pe ce lume trăiesc. De exemplu, nu știm câte clădiri au risc seismic, deoarece a fost expertizată doar o mică parte din fondul construit. Apoi, nu au fost consolidate nici măcar imobilele încadrate în clasa I de risc. Bineînțeles că, punând astfel informațiile în frază, panica e gata. Și e pe bună dreptate. Ideea e, zic, să nu mai uităm. Nu înțeleg de ce e mereu o revelație de 4 martie, de parcă dacă ar fi un cutremur mare s-ar petrece tot în jurul acestei date.
Și nu înțeleg de ce naiba nu ne e limpede că nu interesează pe nimeni ce se întâmplă dacă vine un cutremur mare. Pe nimeni din politică nu interesează. Ba poate se gândesc că e un nou motiv de a mai plânge, de a mai lua niște pomeni de la UE și cam atât, cerșeală de simpatie, nimic mai mult.