Caţavencii

Dacia va lansa mașina cu 3,5 roți

Inspirat de ultima inițiativă a Ministerului Transporturilor, aceea de a renunța la autostrăzi și a le înlocui cu drumuri avînd 1,5 benzi, producătorul franco-român de automobile Dacia a anunțat că intenționează să lanseze un nou model de mașină cu 3,5 roți, pînă la sfîrșitul anului.

“E mașina pe care românii și-au dorit-o dintotdeauna, e mașina de care 1,5 din 3,5 români au nevoie în momentul ăsta!”, spune Antonin Joël, designer-șef la uzina din Colibași. “Pe lîngă cele 3,5 roți proiectate să se muleze perfect pe cele 1,5 benzi, mașina vine și cu alte dotări standard extrem de avangardiste. 0,5 parbriz – pentru că, să fim serioși, pasagerul din dreapta chiar n-are nevoie de o bucată de sticlă care să-l ferească de muște printre dinți –, 5,5 scaune, ca să intre lejer și mama soacră cu cele 1,5 tone ale ei, 2,5 uși, pentru că două uși sînt prea sport, dar trei uși transformă deja orice mașină într-un microbuz, și, nu în ultimul rînd, 1,3 airbag-uri. Trebuiau să fie 1,5, dar vorbim totuși de o Dacia și nu toate dimensiunile ies ca la carte. Atenție, totuși, la impact. Încercați să nimeriți cu capul în ce trebuie, nu în golul de 0,2, care oricum poate fi umplut cu cîlți sau pufuleți.”

Disponibilă în variantele “70% gata”, “45% gata” și “25% gata”, în funcție de cît de mult s-a construit din mașină înainte să fie vîndută, noua Dacia Fifty-Fifty va costa doar 3/4 dintr-o mică avere, experții în mașini spunînd că poate fi un automobil ideal pentru o familie cu 2,3 copii sau un cadou superb de Crăciun pentru soție, adică 0,5 din dumneavoastră.

Exit mobile version