Dacian Cioloș: „Candidați pot fi mulți, pentru că nesimțirea n-are margini!”

Patrick André de Hillerin: Dacian, ești, probabil, cel mai bogat român. Până vineri, o parte a presei, premierul, cel puțin unul dintre partidele de la guvernare te puneau să plătești șapte miliarde de dolari/euro despăgubiri pentru Roșia Montană. Acum, după, decizia ICSID, nu mai trebuie să plătești nimic, deci rămâi cu banii. Ce vei face cu șapte miliarde de euro/dolari? În ce-i investești? Ți-ai luat deja ceva frumos?

Dacian Cioloș: Da, am rămas cu banii pe care nu-i aveam, dar măcar nu i-am pierdut. Important e ce a câștigat România, și nu de proces vorbesc ci despre un sit în patrimoniul mondial de a cărui valorificare nu s-a preocupat nimeni din 2016 încoace. Pentru că cei care ar fi putut să o facă au stat cu ochii bulbucați pe aurul de acolo sau le-au tremurat genunchii în fața companiei miniere și a cererilor de despăgubiri.

P.A.H.: Ce crezi că s-a întâmplat în ultima lună și o săptămână? De unde și cum a apărut isteria asta?

D.C.: Isteria cred că a apărut fie din manipulare foarte inteligentă și cinică a celor care se joacă la bursă cu manipularea informațiilor care aduc bani, fie din prostia celor care s-au apucat să vânture informații neverificate prin sfintele guri guvernamentale, fie amândouă la un loc. Eu, unul, la cum cunosc amatorismul PSD-iștilor la guvernare, prima dată mă gândesc la prostie, nu la o strategie inteligentă. Ciolacu a pariat greșit pe o decizie în care România ar fi plătit despăgubiri și m-a luat drept țintă crezând că mă intimidează. Îl înțeleg, nu a avut responsabilități atât de mari până acum, poate s-a speriat și a început să amețească la o perspectivă negativă de pierdere a procesului. Sau poate nu a înțeles ce citește pentru că documentele sunt în engleză. Dar atunci să lase pe altcineva în fruntea Guvernului pentru că cetățenii nu vor acolo amatori, oameni de plastilină care se clatină când sunt de luat decizii importante. Șeful Guvernului trebuie să fie om de stat care rezistă în picioare și le apără interesele până la capăt, or Ciolacu a dovedit că este mai degrabă om de paie.

P.A.H.: Ca om care știe mai multe date despre această afacere, te așteptai ca România să piardă sau să câștige arbitrajul în cazul cu Roșia Montană?

D.C.: Mă așteptam să văd premierul și miniștrii apărând România, nu așteptând să cadă drobul de sare și anunțând apocalipsa. Da, dosarul a fost unul foarte complex, cu multe lucruri la vedere și altele ascunse. Pe unele nu le știm pentru că ar putea să țină de înțelegeri confidențiale, cum se mai fac atunci când negociezi contracte la acest nivel. Eu am sperat într-o decizie pentru România, dar eram conștient că se putea întâmpla și invers. Ce m-a surprins au fost declarațiile defetiste ale lui Ciolacu, antepronunțate și atât de vânturate în ultimele săptămâni în toată presa laolaltă cu acuzațiile la adresa mea. Eu, ca fost premier, credeam ca omul vorbește în cunoștință de cauză, că are date certe. Nu-mi imaginam că amatorismul politic poate merge atât de departe, dar Marcel Ciolacu chiar este o catastrofă, nu doar pare.

P.A.H.: De ce crezi că a fost promovată atât de agresiv ideea/informația că România va pierde sigur?

D.C.: Eu sper să limpezească asta inclusiv organele abilitate în cercetare penală, și o să mă ocup ca aceste organe să aibă o bază pentru a cerceta dedesubturile. Pentru că efectele se văd: au fost variații anormale ale nivelului acțiunilor Gold Corporation la bursă, variații provocate de aceste declarații. Și aceste antepronunțări nocive ale oficialilor noștri au fost făcute ori din prostie, ori din interes, iar unii au câștigat bani frumoși din asta. Dar, în mod cert, nu bugetul public și nu poporul român au câștigat acei bani. Eu zic că trebuie să aflăm cine și mai ales cât.

P.A.H.: Cum te-ai înțeles cu serviciile de informații românești în perioada în care ai fost prim-ministru?

D.C.: Am avut o relație normală, instituțională, fără să insist prea mult pe rolul lor. Erau și toate suspiciunile de implicare și influențare politică, așa că am ținut o oarecare distanță „sanitară“. Pe unele subiecte am fost obligați de situație să lucrăm împreună, dar nu m-am bazat doar pe informațiile venite de acolo pentru a lua decizii.

P.A.H.: Ai primit de la ei sau de la altcineva analize de risc în cazul Roșia Montană? A avertizat cineva, la vremea aia, că riscăm să pierdem bani mulți dacă Roșia Montană intră în patrimoniul UNESCO?

D.C.: Da, au fost astfel de analize venite și de la ei, dar știam că informațiile lor vin tot de la Ministerul de Finanțe și de la avocații care reprezentau România la ISCID, așa că am preferat să discut direct cu ei, să văd evaluările lor legate de riscuri, de marjele pe care le aveam pentru a avansa acel dosar la UNESCO. Și am căutat ca prin deciziile luate să avansăm cu dosarul fără să creștem suplimentar riscurile în procesul de la ICSID. De aceea, de exemplu, dosarul a fost formal înaintat la UNESCO de Ministerul Culturii, cu o scrisoare de înaintare semnată de mine, fără să fi cerut o hotărâre de guvern sau un memorandum care ar fi pus Ministerul de Finanțe și pe cel al Justiției în situații dificile, dat fiind rolul lor în pregătirea și susținerea dosarului la ICSID. Ministerul Culturii avea toată abilitarea, dar și baza legală să pregătească și să înainteze dosarul, dat fiind faptul că aveam în vigoare legi care protejau juridic patrimoniul și mediul la Roșia Montană. Deci protecția juridică nu venea de la UNESCO, ci există deja prin legi în vigoare în țară. Modificarea acelor legi ar duce oricând, automat, și la pierderea protecției UNESCO care nu e decât o recunoaștere internațională a valorii patrimoniale a unor situri, valoare recunoscută și protejată juridic prin legi naționale.

P.A.H.: Mai ai prieteni, cunoștințe în Servicii? Ar putea să-ți spună, confidențial, desigur, off therecord, cine a profitat financiar de toată agitația asta?

D.C.: Nu știu cât de prieten poți să fii cu Serviciile sau cât de sincere pot fi astfel de prietenii. Eu investesc în prietenii în altă parte decât în Servicii. Sunt mai sincere. Dar dacă aș fi președinte sau premier, aș cere astfel de informații și, probabil, în funcție de elementele pe care le-aș avea, aș pune subiectul inclusiv în discuție pe agenda CSAȚ. Ca să vedem cum ne putem feri pe viitor de astfel de situații care pot periclita interesele țării.

P.A.H.: Mai ai șosetele alea de lână de la Roșia Montană?

D.C.:Le-am purtat până s-au rupt în călcâi. Am avut mai multe perechi comandate de acolo, după cele care au devenit faimoase pe Facebook. Am comandat și pentru prieteni. Și, apropo de asta, bine ar fi să înțelegem că noi, ca potențiali clienți cetățeni, putem avea un impact major în dezvoltarea unei astfel de regiuni, prin alegerile pe care le facem în calitate de clienți, de consumatori de bunuri. Că alegerile noastre pot avea și o dimensiune militantă. Că noi decidem, atunci când cumparăm un bun sau un serviciu, dacă vrem să „ne vindem țara“ sau să o dezvoltăm. Și că, așa cum societatea civilă poate juca un rol determinant protestând în stradă, cum a fost în cazul Roșia Montană, pentru a proteja situl de acolo, aceeași societate civilă, consumatoare de bunuri (șosete, căciuli de lână, de exemplu) sau de servicii (turistice), poate influența dezvoltarea economică și viața oamenilor care trăiesc acolo.

P.A.H.: Care crezi, totuși, că este viitorul zonei ăleia și cine ar trebui să facă ceva în acest sens?

D.C.: S-a vorbit mult despre viitorul Roșiei Montane, fără a se intra în dialog măcar cu cei mai importanți actori din acest proces: oamenii din comunitatea Roșia Montană. L-am auzit în schimb azi pe Marcel Ciolacu spunând că „nu e treaba Guvernului“ să stabilească ce se întâmplă acolo sau să se implice în vreun fel. Rămâi mască în fața unor asemenea declarații. Din punctul meu de vedere, o echipă interministerială ar trebui să fie cea care să coordoneze eforturile de regenerare/revitalizare rurală a zonei Roșia Montană, să organizeze dezbateri și întâlniri cu stakeholder-ii relevanți și mai ales cu societatea civilă din zonă, care s-au implicat încă de la început. Sau, dacă guvernanții nu sunt în stare, să lase organizațiile civice care operează în zonă, cum este Asociația Alburnus Maior, să vină cu soluții care pun în valoare patrimoniul istoric și natural, inclusiv din punct de vedere turistic. Trebuie să oferim comunității o alternativă la minerit care să le permită un trai decent, iar exemple avem cu sutele. Trebuie doar voință politică și finanțare europeană, care s-ar obține rapid. Asta cu „deschidem o mină și creăm locuri de muncă“ e o glumă bună, dar și nesărată pentru o astfel de zonă în acest secol în care lumea caută natură, aer curat, apă curată, mâncare sănatoasă. Acolo la Roșia cred că sunt mai degrabă resurse regenerabile (natura, patrimoniul construit, dar care ar trebui restaurat, galeriile romane cu valoare patrimonială internațională), care pot fi folosite ca surse de venituri pentru oamenii din zonă.

P.A.H.: Știi niște sondaje în care stai mai bine decât în alea care sunt făcute publice în ultima vreme? La ce candidezi anul ăsta?

D.C.: Singurul sondaj este votul. Personal, am văzut sondaje publice și nepublice în care stau destul de bine ca popularitate în topul politicienilor din România, dar asta nu este vreo mare performanță. Încrederea oamenilor în toți cei din politică este foarte jos și asta e și îngrijorător, și justificat când vezi acțiunile din politică. Pentru 9 iunie voi deschide lista partidului REPER la alegerile europarlamentare și nu e un secret că mi-aș dori să candidez la prezidențiale pentru că, după toate experiențele profesionale și în funcții publice, chiar știu ce este de făcut. O să vedem cum stă fiecare după primele alegeri și discutăm apoi.

P.A.H.: Accidentul tragic de la Colectiv a dus la formarea Guvernului Cioloș. Ce ai simțit când ai auzit că Piedone vrea să candideze la Primăria Bucureștiului?

D.C.: Dezgust. Candidați pot fi mulți, pentru că nesimțirea n-are margini. Și în politică, atunci când ți se urcă la cap, riști să-ți pierzi anumite organe de simț sau, mai bine zis, de bun-simț. Dar frumusețea democrației, cel puțin în România, este că în ultimul ceas oamenii care votează dovedesc o inteligență colectivă mai mare decât posibilitățile mașinilor de manipulat prin sondaje și bani de propagandă.

Patrick André de Hillerin