După ce, la meciul cu Franţa, imnul, mai bine zis versurile imnului nostru au fost uşor încurcate de un cîntăreţ de ocazie, „lung prilej de vorbe şi de ipoteze“ pentru televiziunile de ştiri, ministrul Educaţiei, dl Funeriu, aşa cred că-l cheamă, a avut o revelaţie: de ce imnul naţional nu se cîntă în şcoli, ca să-l înveţe de mic copilul român?
Sigur, dl Funeriu nu s-a gîndit că imnul ar trebui tradus şi în limbile minorităţilor din ţara asta, în primul rînd în maghiară, că doar n-or să-l cînte copilaşii maghiari în româneşte. Să trecem. După cîteva zile, preşedintele ţării şi-a dat seama că în imnul nostru e vorba şi de el: „…păstrăm cu fală-un nume / Triumfător în lupte, un nume de Traian!“, aşa că şi-a însuşit ideea. Da, în şcoli ne trebuie un steag tricolor şi copiii să cînte imnul la începutul orelor. Obligatoriu! Ideea nu-i rea, mai ales că o mulţime de români au toate motivele să cînte înainte de a adormi ultimele două versuri ale acestui imn: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decît să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pămînt!“. Are şi Traian al „nost“ cîteodată idei bune, jos pălăria! Vă rog să-mi scuzaţi această introducere inutilă. De fapt, voiam să scriu despre imn, care are o poveste lungă şi nici astăzi lămurită pe deplin. Cu versurile lui lucrurile sînt clare, au fost scrise de Andrei Mureşanu (1816-1863) şi publicate „în 21 iunie 1848, în numărul 25 al revistei braşovene Foaie pentru minte, inimă şi literatură, întemeiată şi editată de George Bariţiu“. Poezia se chema „Un răsunet“ şi a avut în epocă un succes nebun. A fost pusă pe muzică, iar guvernul provizoriu de la 1848 al Ţării Româneşti a hotărît că va fi imnul revoluţiei. Toată lumea credea, în urma unui raport al „comisarului extraordinar al Districtului Vîlcea, dl Zăgănescu“, că muzica îi aparţine lui Anton Pann. Aşa a rămas aproape o sută de ani. În 1933, un istoric literar, Sterie Stinghe, a descoperit un manuscris în care povestea actualului imn al României se sucea binişor, şi cel puţin adaptarea muzicală nu mai părea să fie a lui Anton Pann. Intra în scenă un personaj născut în 1830, George Ucenescu, învăţător şi cantor la biserica Sfînta Treime din Scheii Braşovului. În manuscrisul descoperit de Stinghe, George Ucenescu scrie negru pe alb povestea actualului nostru imn naţional.
(va urma)