Atîta s-a vorbit în ultimul timp despre corupție, că, pentru a înțelege mai bine fenomenul, m-am gîndit să-l personific, să-l – cum s-ar zice – antropomorfizez, umanizez etc., etc. Dacă am întîlni-o pe stradă, cum ar arăta Corupția? E clar că n-ar arăta ca o babă șleampătă; dimpotrivă, Corupția e energică, vioaie, inepuizabilă: mi-o imaginez ca pe o femeie înaltă, pieptoasă, platinată, cu suficient vino-ncoa, bine îmbrăcată, o obișnuită a cluburilor de fițe. Stă la bar, cocoțată picior peste coapsă și, dacă te-a pus Michiduță să te așezi lîngă ea, socializează imediat: ”Bună, sînt Corupția! Ești singur?”. Bineînțeles că ești singur și inconștient, și, galant, îi oferi ceva de băut. Așa se face că, din vorbă-n vorbă și din cocktail în cocktail, afli că lucrează la o agenție de împărțire a unor fonduri europene nerambursabile sau e secretar de stat în vreun minister, că deocamdată e singură și se cam plictisește, că n-a întîlnit de mult un suflet-pereche ș.a.m.d. Are și umor, îți spune un banc porcos cu nebuna de Angela Merkel, se duce la baie să se rujeze și cînd revine îți dai seama că și-a scos sutienul.
Și plecați împreună, la tine. Urmează zile și nopți de fericire nebună, un week-end în Dubai, un altul la Paris. Și într-o dimineață, după ce ea a plecat după niște fonduri nerambursabile cînd tu dormeai, te trezești fără ceasul Rolex de la mînă, fără tableta Sony, fără carduri și fără cei două mii de euro pe care-i țineai sub cămăși în șifonier pentru înmormîntarea bunicii din partea mamei, iar peste alte două săptămîni te trezești că ți se iau șireturile de la pantofi și cureaua de pantaloni, în arestul Poliției Capitalei.
Damă bună, Corupția!
(va urma)