Înainte vreme, externiştii din mass-media erau jurnaliştii cei mai doxaţi. În ultima vreme, ceea ce vînd televiziunile drept ştiri externe sînt faptele diverse. Rareori cîte o analiză. Și mai rar cîte o analiză exactă. Dan Dungaciu e unul dintre puținii care ştiu ce vorbesc în materie de politică externă. Aşa că am dat o raită prin lume, împreună cu el, începînd cu Rusia lui Putin şi cu faimoasa lui epistolă către ucraineni.
Cristian Teodorescu: De cînd cu pandemia, Vladimir Putin a luat un ton părintesc în relația cu Ucraina. Pretinde că rușii și ucrainenii sînt același popor. Pentru urechile cui?
Dan Dungaciu: În primul rînd, pentru urechile ucrainenilor. Ucraina este, pentru Rusia, de departe, cel mai important actor strategic din regiune, singurul pentru care a intrat în confruntare şi căruia i-a anexat teritorii strategice, plus că Moscova controlează regiuni separatiste. Ruşii cunosc foarte bine Ucraina şi cercetează în detaliu ce se petrece acolo. Impresia mea este că lunga epistolă a preşedintelui Vladimir Putin e răspunsul statului rus la evoluţiile interne şi externe care privesc Ucraina. Care evoluţii nu sînt deloc pozitive. Pe plan extern, cota Ucrainei a scăzut dramatic. După reuniunea Biden-Putin de la Geneva, ideea de „reset” americano-rus, chiar și nerostit, devine tot mai greu de evitat, cel puţin în cazul Ucrainei. Semnalele din ultima vreme sînt limpezi. Neinvitarea Ucrainei la summit-ul NATO de la Bruxelles, ridicarea ştachetei pentru obţinerea MAP din partea NATO la nivelul celor care fuseseră anunţate pentru integrarea propriu-zisă în Alianţă, acceptul american rapid pentru finalizarea proiectului Nord Stream 2 (deci pierderea anuală de două miliarde USD pentru Kiev), semnal de neimplicare militară din partea Americii în timpul tensiunilor recente din jurul Ucrainei şi al Crimeei, estomparea poziţiilor franco-germane în formatul Normandia şi acomodarea acestora mai degrabă cu poziţia rusă decît cu cea ucraineană, amînarea întrevederii Biden-Zelenski pînă după sărbătorirea independenței Ucrainei etc.
C.T.: Președintelui Zelenski, marea speranță a Ucrainei, i-a scăzut rău cota, și-n Ucraina și-n străinătate.
D.D.: Zelenschi şi-a pierdut orice încredere a partenerilor: lipsa luptei împotriva corupţiei a iritat evident Washington-ul, iar intransigenţa în negocierile cu Rusia, inclusiv dorinţa de modificare a Acordurilor de la Minsk, a iritat europenii. Nici că se putea mai prost! La nivel intern, situaţia nu este nici ea favorabilă. Sprijinul intern a scăzut dramatic, undeva între 20 şi 30% (cădere de la 73% în 2019!). partidul prezidenţial are astăzi în jur de 20%, coborîre dramatică faţă de poziţia majoritară pe care o avea în Rada ucraineană, în condiţiile în care partidele pro-ruse revin şi cîştigă poziţii. Situaţia economică este şi ea complicată, perspectivele luptei împotriva corupţiei nu se întrevăd, şi nici şanse pentru instaurarea păcii în Donbas nu sînt reperabile la orizont. Mai adăugaţi aici şi creşterea vertiginoasă a dezamăgirii societăţii civile pro-Vest din Ucraina faţă de ceea ce aceasta consideră că ar fi cedări nepermise ale Occidentului faţă de Rusia pe dosarul ucrainean. Și rușii şi-au făcut deja evaluările: în condiţiile unei crize acute în Kiev, dublată de un semnal că proiectele de integrare euro-atlantică sînt scoase din discuţie, Ucraina intră în disoluţie. În acest context, Vladimir Putin transmite un semnal: noi sîntem aici! Şi noi sîntem voi, căci sîntem un popor pînă la urmă. Prin epistola sa, Vladimir Putin a anunţat fiul risipitor ucrainean că îl aşteaptă acasă şi… se pregăteşte să taie viţelul cel gras! Aceasta ar putea să fie adevărata miză a acestui text care nu e despre trecut, ci despre… viitor!
C.T.: Ce-a vrut să dea de înțeles Vladimir Vladimirovici cînd a scris că România „a ocupat” Basarabia și Bucovina în 1918? A fost de control sau pune ceva la cale?
D.D.: Să nu exagerăm. A fost un subiect absolut minor în arhitectura masivei scrisori. Iar linia de mesaj a statului rus a fost și este aceeași în relație cu România, inclusiv în relație cu teritorii locuite de români precum Basarabia sau Bucovina. Și această linie de mesaj nu se va schimba nici măcar cu o virgulă, pentru că așa a fost stabilită. Nu argumentele istorice contează aici, ci atmosfera politică. Cît timp relația politică bilaterală România-Rusia este așa cum este, așa va fi. România nu este considerată țară dușmană, doar SUA și Republica Cehă, dar relația bilaterală este ostilă, deci e firesc să ne așteptăm la astfel de mesaje. Și în ceea ce privește Basarabia, Bucovina tezaurul etc. Totul este o reflectare a relațiilor bilaterale așa cum le citește Rusia azi.
C.T.: Dacă avem relații mai apropiate cu Rusia nu-i bine, dar dacă le ținem la frigider?
D.D.: Această încăpățînare de a avea o relație înghețată cu Rusia e de înțeles pînă la un punct, dar cred că s-a mers totuși prea departe. Astăzi, relația cu Rusia este în România o chestiune de politică internă, nu de politică externă. E interesant că Moscova i-a răspuns, uneori, cu tentative de îmblînzire… Au fost inițiativele culturale ale fostului ambasador, cînd au venit în România ansambluri culturale, artistice, de elită de la Moscova, poate-poate s-or îmblânzi românii…. Nu a fost să fie, operațiunea a fost un eșec. Sîntem… „Russia proof”! Chiar și următorul ambasador, domnul Kuzmin, temut la Chișinău, de unde venise și unde se comporta ca un vechil pe moșie, s-a îmblînzit, a dat semne, la început, de pace. Semne subtile, e drept, dar foarte interesante. De pildă, în primul său interviu acordat Televiziunii Române, în 2016, a transmis într-o propoziție un mesaj foarte semnificativ, invocînd o bătălie de acum sute de ani în care au luptat alături rușii și… românii. Putea, dacă voia să dea alt mesaj, să spună rușii și „moldovenii”, nu românii, era vorba despre Moldova medievală, înainte de unirea cea mică, dar a spus… „românii”, transmițînd mesajul că renunță la distincția „etnică” incorectă și iritantă pentru noi între români și „moldoveni”… Dar nu a fost auzit, Bucureștiul s-a menținut în aceeași încremenire pură și dură. Și rușii s-au resemnat, inclusiv actualul ambasador. Repet, cît timp relația bilaterală e blocată politic, nimic nu se poate face, pe nici o dimensiune.
C.T.: Mugur Isărescu și-a amintit de curînd de tezaurul nostru de la Moscova. A vrut să dea pinteni Externelor?
D.D.: Nu cred că e ceva tocmai nou acolo, să nu uităm că ritualistica de la Banca Națională a României prin care guvernatorii predau și preiau actele tezaurului românesc de la Moscova are o valoare simbolică, și nu numai, inestimabilă, după mine. E un memento în sine. Ce s-a petrecut recent cu lansarea unei alte cărți despre tezaur este excepțional, în sensul în care s-au publicat în această carte documente inedite prin care se demonstrează că Lenin însuși transmitea mesajul să se aibă grijă de tezaurul românilor pentru că, cel mai probabil, voia o negociere cu Bucureștiul pe chestiunea Basarabiei. Un fel de Basarabia contra tezaurului României… Această negociere nu a avut loc niciodată, dar mesajul este emblematic. Dacă Banca Națională a publicat și a lansat această carte pentru a transmite un mesaj Externelor în acest sens, eu nu pot spune. Oricum, inclusiv pe această chestiune, sîntem tot de unde am plecat.
C.T.: Rușii susțin că plecarea americanilor din Afganistan ar ascunde o înfrîngere, iar fostul președinte Bush Jr. e de părere că retragerea din Afganistan a fost o greșeală uriașă. Lasă Statele Unite Kabulul în sfera de influență rusească?
D.D.: A privi așa Afganistanul înseamnă a-l privi pe o grilă SUA-Rusia, care e relativ depășită. Că Vladimir Putin a beneficiat la Geneva de o tribună globală unde a acreditat ideea asta, că Rusia e printre cei mari, e drept. Dar nu Rusia e azi principala problemă. Ci China. Deci nu Rusia va umple, eventual, golul, ci China. Cel puțin asta e provocarea pentru americani, care au început deja, după summit-ul Putin-Biden, seria de dezbateri tehnice, constructive, la nivel de experți, cu rușii, inclusiv în ceea ce privește Afganistanul. Dincolo de asta, înfrîngerea americanilor în Afganistan e cu nuanțe. Au cîștigat victoria militară împotriva talibanilor, e drept, dar au pierdut pacea, adică au pierdut partea reconstrucției statale și naționale de acolo. Aici, în partea a doua a proiectului, e marea înfrîngere. Și nu doar în Afganistan, dar și în Orientul Mijlociu, practic peste tot. Este ceea ce acuza Trump, și nu numai el. Proiectele Americii și ale Occidentului de a crede că pot face lumea după chipul și asemănarea lor s-au dovedit eșecuri extrem de costisitoare pentru America și pentru Occident.
C.T.: Ce joacă cu Rusia fostul fotbalist Erdogan de cînd a venit Biden la Casa Albă, chiar dacă a cumpărat avioane rusești de luptă în locul celor americane?
D.D.: Din momentul în care relația SUA-Rusia a intrat pe făgașul unui nou „reset”, deși nu se folosește cuvîntul pentru că este plin de conotații negative după eșecul din 2009, nici poziția sau poziționarea Turciei față de Rusia nu mai este atît de importantă sau stridentă. Turcii au înțeles asta și au așteptat strategic „reset-ul”, de aceea nu au protestat sau nu au ieșit în stradă – Erdogan putea face asta! – după recunoașterea genocidului armean al administrației Biden. Ankara nu a făcut din asta un caz de dispută, deși, repet, putea. Unde se pot dovedi turcii utili este în Afganistan, și probabil că acolo îi vom vedea mai activi. În acest moment, bătălia principală a lui Erdogan este internă, regimul său are provocări mari și grele. Dar este avantajat evident de reset-ul american cu rușii, căci nu îl mai prinde la mijloc, tocat de americani și șantajat de ruși…