E unul dintre marii noștri prozatori de azi, dar e și unul dintre puținii scriitori români care știu să organizeze ceva de anvergură, de pildă un mare festival internațional de literatură. Dan Lungu nu face pe vedeta literară, deși e un romancier fără cusur, care e printre puținii care au tiraje respectabile la noi și e tradus și citit în străinătate. Iar sociologul Dan Lungu e cum nu se poate mai interesant.
Cristian Teodorescu: Cum rămîne în acest an cu Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași?
Dan Lungu: FILIT merge mai departe, chiar dacă a trebuit să-l reconfigurăm. Continuitatea este foarte importantă pentru un eveniment. Ca strategie generală, am sporit accentul pe partea profesională a festivalului, care poate fi gestionată cu resursele umane ale muzeului și se poate derula pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, anul acesta avem douăzeci de rezidențe FILIT de tip atelier pentru traducători, șase rezidențe pentru autori români și șase rezidențe pentru traducători străini. Cu 32 de rezidențe, FILIT are de departe cel mai mare sistem de rezidențe literare din Europa de Est, știu bine ce vorbesc. Anul viitor vrem să introducem rezidențe pentru scriitori străini, și pentru manageri culturali din domeniul literar. Zilele acestea, Cancelaria Federală a Austriei împreună cu Kulturkontakt au anunțat 50 de rezidențe artistice, pentru aproape toate domeniile artei, noi avem 32 doar pe literatură. În cîțiva ani, Iașiul poate fi un centru de referință pe harta culturală europeană în materie de rezidențe, dacă nu vine un nou cataclism local. Nu renunțăm nici la întîlnirile autorilor cu publicul, o secțiune importantă a FILIT, nici la expozițiile din timpul festivalului, toate acestea se vor desfășura între 26 și 30 octombrie.
C.T.: Cum se poate ca o treabă atît de bine făcută cum e FILIT să fie boicotată de politicienii din Iași? Aș înțelege s-o facă alții, din invidii locale, dar tocmai ieșenii?
D.L.: După cum s-a văzut, se poate. Politicienii ieșeni pot orice, nu-i subestimați, vă rog! Dar una peste alta, aș spune că faza confruntării politice a trecut și sîntem la capitolul soluțiilor administrative. Să nu vă imaginați că e mult mai simplu. În urma scandalului uriaș de anul trecut (mulțumim tuturor pentru solidaritate, fără sprijinul vostru FILIT-ul ar fi fost mort!), ni s-a promis o fundație culturală care să gestioneze FILIT, iar ideea a fost aprobată chiar de către plenul CJ. După aceea, specialiștii Consiliului Județean au ajuns la concluzia că este ilegal să înființeze și să finanțeze o fundație culturală, așa că domnul Victorel Lupu, președinte interimar pe atunci, a propus soluția externalizării de către Muzeul Național al Literaturii Române a proiectului FILIT ca întreg. Pentru 2016, am primit buget în acest sens. Am reținut spre organizare de către Muzeul Literaturii sistemul de rezidențe FILIT și expozițiile, cum mi se pare firesc, iar pentru restul a fost întocmit un caiet de sarcini, care acum e într-un adevărat meci cu ANRMAP, care durează de ceva timp, în privința condițiilor de calitate. De exemplu: noi am prins în buget cîteva mii de euro pentru plata unui premiant Nobel pentru literatură și în caietul de sarcini solicităm organizatorului să aducă un asemenea premiant. ANRMAP-ul nu e de acord să punem această condiție de calitate, ca un autor să fie premiant Nobel. Problema este că, dacă nu o punem, ne trezim că organizatorul cîștigător, nefiind constrîns de condițiile din caietul de sarcini, aduce un autor de la Vaslui sau Piatra Neamț, pe care-l poate plăti ca pe un nobelard. Iar mai tîrziu vine Curtea de Conturi și ne întreabă de ce am prevăzut în buget o sumă așa de mare pentru un autor de la Vaslui sau Piatra Neamț. Vă spun, e foarte distractiv! Dincolo de aceste probleme cronofage, soluția externalizării anuale e nefericită și pentru faptul că în fiecare an ai un alt organizator. Or, toate festivalurile mari din Europa se fac cu o echipă profesionistă și stabilă, care capitalizează experiența de la un an la altul, nu o ia de fiecare dată de la început. O altă soluție, pentru anul viitor, aflată în discuție cu actualul președinte al Consiliului Județean, domnul Maricel Popa, este să facem un compartiment special pentru organizarea FILIT în cadrul MNLR. Organizarea festivalului depinde foarte mult de formula adoptată, dar, indiferent de soluție, nu vom face niciodată rabat la calitate.
C.T.: Ai scris un roman despre viața copiilor de „căpșunari” (Fetița care se juca de-a Dumnezeu). Sociologul Dan Lungu l-a ajutat sau l-a încurcat pe romancier?
D.L.: Of, ce întrebare! Pe la începuturi, sociologul mă stînjenea destul de mult. Informația abundentă și exotică, dacă nu e gestionată cum trebuie, strică într-ale scrisului. Cu timpul am învățat să-mi iau doar atît cît am nevoie și să las, fără părere de rău, multe lucruri pe care le știu pe dinafara cărții. În Fetița…, sociologul l-a ajutat cu mare onestitate și modestie pe scriitor, zic eu.
C.T.: Ce se întîmplă cu acești copii crescuți de rude în țară, în timp ce părinții lor muncesc în străinătate?
D.L.: E o discuție lungă. Depinde foarte mult de vîrsta copiilor. Cei mici suferă foarte mult după afecțiunea părinților, mult mai mult decît sîntem dispuși să ne imaginăm noi, adulții. Pe măsură ce cresc și se adaptează situației, unul dintre efectele cele mai nocive este că evacuează emoționalitatea din relații și le mercantilizează. Au învățat că banii pot ține loc de orice. O lecție care le va strica toată viața.
C.T.: Ai de gînd să scrii ceva și despre viața românilor care își încearcă norocul în alte țări, unii cu succes, alții… Doamne, ferește?
D.L.: Nu, deocamdată nu. Nu sînt pregătit pentru subiect.
C.T.: Unii dintre colegii tăi de sociologie, în special Vasile Ghețău, spun că ne așteaptă vremuri grele ca popor, adică o să fim tot mai puțini. Există soluții pentru asta sau ce-o fi o fi?
D.L.: Îi înțeleg pe demografi, volumul populației are importanța lui, mai ales în jocurile de putere sau atunci cînd vorbim de piață, însă nu cred că e un dezastru dacă populația scade. Există țări cu populație mică, dar prospere și cu o cultură mare. Lipsa educației mi se pare mai îngrijorătoare, disprețul pentru învățătură.
C.T.: Vorbim din ce în ce mai prost, avem tot mai mulți analfabeți și semianalfabeți, nu te sperie asta ca scriitor?
D.L.: Asta chiar mă sperie, pentru că gîndim așa cum vorbim/scriem! Nu numai ca scriitor mă sperie, ci și ca urmaș al lui Ștefan cel Mare și cititor al lui Delavrancea, pentru care țara e a urmașilor urmașilor noștri.
C.T.: Studenții tăi vor să rămînă în țară după ce termină facultatea sau au alte gînduri?
D.L.: Din cîte știu eu, cei mai mulți rămîn. Sociologia încă are căutare în România. Cei care pleacă rareori își găsesc de lucru pe măsura diplomei. Cînd te hotărăști să emigrezi, trebuie să ai înainte o discuție foarte serioasă cu stima de sine, să vezi dacă rezistă la tăvăleală.
C.T.: Cînd profesorii plagiază, unii dintre ei, cîți or fi, ce pretenții mai putem avea de la discipolii lor?
D.L.: Asta îmi amintește de o întîmplare care ar fi amuzantă dacă n-ar fi tragică. La un moment dat, descopăr că eseul unui student este un copy-paste după o serie de articole ale mele disponibile pe Internet. Mă uit după bibliografie, nimic. Îmi spun că o fi vreun truc, să mă sensibilizeze. Îl chem la o discuție, să-i povestesc că la mine nu țin asemenea flatări. Numai că el habar n-avea din cine copiase, nu-l interesase numele autorului.