Fost senator USR, scriitorul și universitarul Dan Lungu va scoate un volum cu mărturii dinlăuntrul partidului, USR, nașterea unui partid. Aici, o analiză a descreșterii USR-ului (partidul) și o luare a pulsului celuilalt USR (Uniunea Scriitorilor) care „de-abia se mai aude“.
Cristian Teodorescu: Nici nu s-a unit bine USR cu PLUS, că Dacian Cioloș și-a dat demisia. L-a atacat și Dan Barna, dar el, cînd și-a propus programul, nu știa la cîte voturi se poate aștepta?
Dan Lungu: Am urmărit cu atenție episodul și propun următoarea cheie de lectură: s-au confruntat două sisteme de vot. Dacian Cioloș a fost ales președinte prin votul tuturor membrilor, în timp ce Biroul Național cu votul prin delegați. Cel de-al doilea sistem este dominat de autobuzele de vot pe care șefii de filiale le construiesc cu ajutorul rudelor, vecinilor, membrilor-fantomă care nu există decît ca CNP și cotizație plătită de președintele de filială. Așadar, vot universal vs. vot cu autobuze. Au cîștigat autobuzele. Tehnica lor a fost dusă la perfecțiune de echipa Barna. Dacian Cioloș a crezut că votul echipei Barna din Biroul Național nu este tocmai omogen și că pe diferite subiecte îi va putea disloca unitatea de monolit. S-a înșelat. Și-a dat seama că nu va putea trece de Biroul Național nicio măsură care să sporească transparența, justiția în partid sau să schimbe sistemul de vot în așa fel încît să defecteze autobuzele. Și-a dat seama că nu va putea face nici o reformă internă și a renunțat. Un pic prea devreme, după părerea mea. Cred că mai avea niște căi de atac. Așa, foștii plusiști au rămas cu totul descoperiți, iar iataganele echipei Barna vor fi necruțătoare. Nu acum, ci după congres.
C.T.: Ce va urma, o ruptură à la PNL sau altceva?
D.L.: Esența puterii echipei Barna, preluată de Drulă, sînt autobuzele de vot din filiale. De aceea și votul din Biroul Național a fost răspicat împotriva propunerilor lui Cioloș, că loveau la rădăcina puterii lor. Dar tolerarea și întreținerea acestor autobuze presupun o serie de efecte colaterale. Ele funcționează doar în măsura în care conducerile filialelor sînt lipsite de transparență și au mînă liberă la abuzuri loco. Baza de date cu membri trebuie să fie secretă, cheltuielile să fie confidențiale și orice raportare mai sus a acestor abuzuri trebuie să se izbească de indiferența cointeresată a comisiilor însărcinate cu justiția. În aceste condiții, direcția schimbării este baronizarea și feudalizarea partidului, lipsa de transparență și absența justiției interne. Numai așa echipa Barna își poate păstra puterea. Aceasta se traduce în timp cu hemoragia de membri și pierderea de voturi. Dar ipoteza mea este că echipa Barna preferă un partid de 7-8% pe care îl controlează total, decît unul de 20%, dar „cu probleme“ în interior. Așadar, cred că USR va merge inevitabil pe un trend descrescător în perioada următoare, dar cumva asumat de actuala conducere.
Despre ce se va întîmpla cu taberele din partid depinde de inteligența emoțională a lui Cătălin Drulă și de interesele echipei din care face parte. Văd că se grăbesc cu congresul. E de înțeles. La congres votul e cu delegați, adică pe bază de autobuze. Asta înseamnă că nu au nici o emoție, cu atît mai mult cu cît plecările din ultimele două săptămîni sînt din rîndul foștilor plusiști. Vor pune președinte și vor modifica statutul așa cum își doresc. USR-ul devine un partid captiv. Strict tehnic, echipa Barna poate face tot ce vrea, fostul PLUS nu mai are nici un cuvînt de spus. Dacă la congres și imediat după aceea, echipa Barna îi va trata cu cinism și nu va dori să împartă deloc puterea, cel mai probabil vîrfurile din fostul PLUS vor pleca. Trist este altceva: estimp, extremistul AUR crește ca Făt-Frumos. Cu cît scade USR, cu atît crește AUR. Este foarte ciudat cum USR a legitimat involuntar ascensiunea AUR. Live-urile agresive și ieșirile inflamate ale lui Cosette Chichirău în Parlament au prefațat-o pe Diana Șoșoacă, cea care acum își surclasează prin urlete colega de circumscripție, iar năvălirile haiducești ale aceleiași Chichirău în instituții publice legitimează ca tehnică asaltul lui Simion asupra primarului din Timișoara. Exemplele nu se opresc aici, dar nu mai insist.
C.T.: De unde vi se trage porecla de „neomarxiști“? Mie, de pe margine, mi se pare că USR suferă de la lipsa unei doctrine, nu de la neomarxism.
D.L.: Perioada de început a USR-ului a fost foarte eclectică ideologic – stîngiști, verzi/ecologiști, libetarieni, liberali etc. Acum, teoretic, s-a stabilizat la centru-dreapta. Cred că eticheta de „neomarxiști“ vine dintr-un mix de cultură politică deficitară a omului obișnuit, atacuri politice ale celorlalți competitori și asumarea progresismului, a luptei pentru drepturile minorităților, atribuită în mod greșit exclusiv (neo)marxiștilor.
C.T.: De ce nu a (mai) vrut președintele Klaus Iohannis să fie USR la guvernare?
D.L.: Pentru că, în genere, USR-ul s-a purtat de parcă are peste 50% și poate să guverneze singur.
C.T.: Să trecem la celălalt USR – Uniunea Scriitorilor –, unde a început sezonul demisiilor pe-aproape de „vîrful intangibil“. Astea de la ce vin?
D.L.: USR-ului scriitoricesc abia îi mai simțim pulsul. În pandemie nu și-a făcut deloc simțită prezența, deși media de vîrstă a membrilor este foarte sus și nevoia de solidaritate sub diferite aspecte a fost mai mare ca niciodată. Altminteri, demisiile de la vîrf mă lasă rece. Cel mai probabil vin în urma unor gîlcevi interne, plătiri de polițe și pregătirea succesoratului, căci și acolo se apropie alegerile.
C.T.: Poetele feministe au scos un manifest care a cătrănit actuala conducere a Uniunii, care s-a simțit atinsă de acuzațiile cuprinse în textul manifestului. Machism întîrziat, frică de schimbare? O combinație între ele?
D.L.: Uniunea Scriitorilor n-a excelat niciodată în materie de egalitate de șanse, progresism, meritocrație. Nu e nici o surpriză dacă s-a simțit vexată de un manifest feminist. Cîte femei președinte a avut de-a lungul timpului USR-ul? Nici una! Cîte au făcut parte din organismele de conducere? Extrem de puține. Faptele vorbesc de la sine.
C.T.: Unora le-a priit pandemia – la scris, nu altfel. Ție?
D.L.: Ca mai tuturor scriitorilor, îmi place singurătatea. Exceptînd tensiunea colectivă generată de boală, izolarea mi-a priit. Anul trecut am publicat Vlogger la 13 ani, o carte pentru pre-adolescenți, minunat primită de cititorii din școli, cu care am avut ocazia să mă întîlnesc. Acum stă să iasă din tipar un nou roman, Șoferul din Oz, în care politica românească este văzută la firul ierbii. Nu e un roman cu cheie, chiar dacă zoom-ul este pe lumea politică. Cum zice și prezentarea editurii: „Sergiu, Sergio sau Sergiulică este șofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găștile de cartier pînă la ministere și locuri discrete unde se iau decizii și se pregătesc tunuri. Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, Șoferul din Oz combină povești de dragoste și de familie cu radiografia oblică a puterii și lupta personajului principal pentru cucerirea normalității în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară“. Tot aproape de tipar este și USR, nașterea unui partid, un volum colectiv pe care îl coordonez alături de Anca Goja și în care scriu actuali și foști membri USR despre experiența lor în partid. Nu e nimic ficțiune, totul e documentar. Va ieși curând la editura GRI a lui Viorel Ilișoi.