Caţavencii

Dan Negru (naționalist de dulap): „Dacă noi aveam tradiția și istoria Greciei și prezentul ei de azi, i-am fi crucificat pe toți”

Gen Iliada și Urineea

Dan Negru (naționalist de dulap):„Cînd stăm în genunchi, alții ni se par mari! Am ajuns printr-o conjunctură în Grecia. Știam că Atena, leagănul civilizației democratice, a ajuns de mult un ghetou. Litoralul grecesc însă, lăudat mereu de noi, pare în multe locuri o adunătură de Eforie a anilor ’90 (…). Dacă noi aveam tradiția și istoria Greciei și prezentul ei de azi, i-am fi crucificat pe toți. Sîntem mult peste ce are Grecia azi!“ (Facebook, 10 iulie)

Cineva ar trebui să sesizeze organele abilitate pentru că deja nu se mai poate. E clar că există o rețea   internațională de infractori care răpește vedete respectabile din România și le duce, pe bani grei, împotriva voinței lor, în tot felul de locuri exotice din lume în loc să le lase să se bucure de adevăratele perle ale turismului mondial: Pucioasa, Govora, Amara, Techirghiol, Saturn și Olănești. După cît a pătimit simbolul național Dan Negru în mizeria aia de Grecia, să-l ferească Dumnezeu de jegul de pe Coasta de Azur, gunoiul din Mexic sau bătaia de joc din Bali și Maldive.

 

Gen Mezeluri meșteșugite

Laura Lavric (fără E-uri):„Dacă vor să aibă o față modernă, e problema lor, eu personal nu mi-aș face operații estetice, parcă devii caraghios. Ar trebui să-și păstreze naturalețea. Sînt de acord, cînd unele se nasc cu niște defecte să se retușeze, mai ales dacă ai un nas acvilin. Sînt de acord să-ți mărești și buzele, dacă le ai prea subțiri, dar nici să arate apoi ca doi crenvurști.“(Libertatea, 9 iulie)

Doamna Laura Lavric ar trebui angajată de urgență în diplomație și trimisă ambasador la ONU să soluționeze conflicte internaționale. Nu există expresie mai elegantă decît „față modernă“ pentru a descrie o botoxată hialuronată și toată lumea ar trebui să știe asta ca să nu apară bănuieli de „inteligență modernă“.

 

Gen Veta, mi-ai parcat chiuveta

Adela Popescu (pasionată de instalații):„În 2017 am fost în Grecia și mașina pe care am închiriat-o era cam cît chiuveta de la baie și aerul condiționat mergea cînd și cînd. Nu prea am găsit plaje cu baldachine și nici petreceri cu DJ și șampanie. Dar a fost o vacanță de neuitat.“(Spynews, 5 iulie)

Ca iubitori de mașini, întrebarea noastră e dacă respectiva mașină închiriată venea cu un singur volan sau avea volane separate pentru apă caldă și apă rece? De asemenea, cam cîți metri cubi consuma la trei persoane, fără mașină de spălat?

 

Gen Constelația dă senzația

Jorge (optimist):„Poate că nu vezi partea bună din prima, dar eu zic mereu că trebuie să aștepți să vezi și partea bună dintr-o situație. Am fost la seminarii de dezvoltare personală, dezvoltare management și așa mai departe, constelații familiale, hipnoză, hipnoterapie, am făcut absolut tot ce se putea face.“(Libertatea, 3 iulie)

Nu știm exact ce spera Jorge să obțină atunci cînd a apelat la terapiile astea alternative, dar sperăm că i-a reușit. Nu de alta, dar singura parte bună a poveștii ăsteia pare faptul că, în loc să japcărească oameni sărmani ca de obicei, toți vracii, vrăjitorii și șarlatanii din lume s-au concentrat o vreme doar asupra lui.

Exit mobile version