Dan Puric are mereu ochii întredeschişi. Pentru că el înţelege lumea mult mai bine decît noi, oamenii de rînd. Îi este de ajuns puţină Lumină, strecurată în retină printre pleoapele mijite, ca să deducă cum funcţionează Universul. E un om modest care nu face excese. Mintea lui complexă înţelege adînc tot ce se întîmplă în lume din trei raze de lumină, aşa că ar fi o lăcomie să îşi permită mai mult.
Dan Puric îşi sprijină tot timpul vasilca într-o mînă. Pentru că gîtul lui de om normal nu este de ajuns să susţină baniţa aia de inteligenţă superioară care, pe lîngă faptul că îl protejează de ploaie în gît, cară în ea şi filosofia supremă a lumii.
Dan Puric are părul răvăşit pentru că el nu are timp să se pieptene. E prea ocupat să ducă în spate povara de griji a întregului neam. Să sufere drama românească de la Burebista încoace şi să ne povestească nouă ce a înţeles el din ea şi cum trebuie să trăim, ca să nu murim proşti. Capul lui e pentru filosofat, nu aranjat.
Dan Puric e un impostor. E un actor bun, care mimează rolul de filosof atât de bine încât poate păcăli lejer gospodine şi absolvenţi de postliceală care au citit o carte de Petre Ţuţea şi una de Octavian Paler pe veceu şi se cred intelectuali. Pentru că ce spune Puric e exact ce vrea să audă orice mediocru care nu a realizat absolut nimic interesant în toată viaţa lui, şi nici nu are de gînd să facă ceva relevant vreodată: că e superspecial. Că aici, la curbura Carpaţilor, s-a născut adevăratul spirit uman, că sîntem un popor rafinat, de o înţelepciune lungă şi un destin desăvîrşit. Că îşi merită şaorma pe care o mănîncă zilnic pentru că are o istorie bogată. Că e frumos, deştept, poet profund, suflet sensibil şi că a suferit de zeci de generaţii. Deci e complet justificat să fie mîndru de şaorma lui. Oamenii au murit ca să poată el să mănînce acea şaormă cu o lacrimă în ochi. Şi că, deşi nu face absolut nimic cu viaţa lui, e reprezentarea supermă a spiritului uman.
Pînă la urmă, tot omul are nevoie să se simtă special. Şi cînd n-ai cum să faci asta prin realizările tale, nu-i nimic. Îţi povesteşte un mim că faci parte din ceva măreţ, nobil şi frumos. Pînă la urmă orice prost trebuie gîdilat şi orice impostor trebuie să vîndă cărţi.