Poetul. Vino cu mine știu exact unde mergem este cartea sa de la Polirom.
Reporter: Vino cu mine știu exact unde mergem. Unde?
Dan Sociu: Titlul e dintr-un desen animat, doi cîini proști, unul dintre ei, ăla mai mic, avea expresia asta, follow me, i know exactly where we are going și cînd sublinia exactly, cu vocea lui subțirică și isterică, era foarte sigur pe el, deși n-avea nici o idee despre ce vorbește. Cîinele ăla mic sînt eu și titlul e ironic. Dar și comercial, în timpurile noastre de, cum s-ar zice, haos moral, lumea e atentă la astfel de chemări, de unde și idolatria lui Arsenie Boca, succesul lui Dan Puric și al oricui vorbește direct din absolut. Grupajul de texte din carte care se cheamă așa e încăpățînat relativist, am început să-l scriu într-o noapte cînd veneam cu taxiul acasă și eram și răcit și într-o perioadă mai tristă și am auzit la radio despre fetița aia care s-a dus la școală și s-a înecat în căcat. Am și eu o fetiță, atunci avea 9 ani, și am avut așa o deznădejde, o senzație de absurd dureros, de înstrăinare și de un fel de indignare maximă și de furie tristă, nu numai pe administratorii școlii, pe țară sau așa, dar pe tot, limbaj, ipocrizia oricărei convenții, nu mai știu, o violență rece, cum îi zice postfațatorul antologiei. Și cum mi se mai întîmplă, cînd am început să scriu, m-am mai liniștit și încet-încet am început să mă joc cu asociațiile mentale inedite și alte șmecherii, deși a rămas, sper, în fundal ceva din intenția inițială.
Rep.: ”aceeași dimineață crudă ca o blană jupuită de pe un iepure viu” – a trăi același lucru ca alții.Tu cum reușești?
D.S.: Diminețile mele nu mai sînt așa crude de cînd nu mai beau, dar sînt din ce în ce mai multe, una după alta și la fel și trec foarte repede, în fața laptop-ului, în același mod. Nu așa trebuia să fie viața în reveriile mele, dar măcar sînt sănătos, după cum mi-arată ultimele analize. Nu știu ce să mai zic la asta, deja mi se pare că m-am luat prea în serios.
Rep.: ”am 25 de ani și mã simt terminat / iliescu are 75 / și zîmbește”. Ce-a-nsemnat să trăiești același timp cu acest om?
D.S.: Am scris un articol mai demult pe totb despre umorul politic românesc în care ziceam că Iliescu e un personaj prea sinistru ca să fi fost domesticit în felul în care a fost domesticit de Cațavencu și de toți satiriștii, Nea Nelu și alte drăgălășenii (eu cu un prieten îi zicem lui Cristi Puiu, cînd vorbim despre el, Nea Puiu, din admirație, cum îi zici unui meșter și meseriaș ce e), că trebuia să fi fost tratat, și el și alții ca el, cu răceală și duritate, nu să-l ținem, chiar și cu bășcălie, la inimă, să ne atașăm de figura lui. Am și acum aceeași antipatie pe el, i-aș da în cap de cîte ori îl aud vorbind și mai ales raționînd și raționalizînd.