Jurnalist o viaţă. Acum, un pic, purtător de cuvînt al lui MRU.
Reporter: Viaţa dă omului ce vrea mai mult, cît nu poate duce?
Dan Suciu: E prea grea întrebarea asta. Eu nu ştiu să răspund decît la întrebări mai directe. O reformulez, aşa cum o pricep eu: ţi-ai dorit să ţi se întîmple chestia asta, cu… purtător de cuvînt? Nu ştiu dacă am reformulat-o corect, sau e prea simplist, dar la asta pot răspunde. Nu mi-am. Şi pe mine mă miră ce dă viaţa asta… Mă miră şi apoi îmi văd de treabă.
Rep.: Cum l-ai cunoscut?
D.S.: Păi, cînd m-a invitat să-mi facă propunerea, să iau postul ăsta în primire… Ne-am mai întîlnit o dată, de două ori, cînd era ministru şi eu unul din ziariştii cu care a ajuns tangenţial în contact, dar nu cred că atunci chiar m-a remarcat. Deci pot spune că ne-am cunoscut, oricît de ciudat ar părea, acum o lună şi ceva, cînd mi-a propus să fiu purtător de cuvînt.
Rep.: Ce apropie doi oameni ca tine şi Ungureanu? Whisky-ul, femeile sau filosofia compromisului?
D.S.: Opţiunile astea limitează cam mult lumea din jurul nostru. În plus, toate aceste trei chestiuni chiar sînt extrem de personale, nu prea creează legături între oameni, mai mult chiar, îi despart. Aşa că prefer să răspund altfel, banal: o provocare la care trebuie să răspunzi cu onestitate.
Rep.: Ce nu ştii despre Ungureanu şi eşti curios să afli?
D.S.: Sînt în situaţia privilegiată să îl intreb direct orice. Aşa că pe linia trecutului nu am mari curiozităţi. Am, în schimb, un set de întrebări despre viitor, nu de alta, dar va trebui să răspund şi eu la ele…
Rep.: Ai coaie? La ce-o să-ţi folosească în funcţia dată?
D.S.: Mă scuzi, dar ele se folosesc la alte funcţii, credeam că ai învăţat la biologie, dacă nu în viaţă. Prefer în funcţia dată, cum spui tu, să folosesc creierul.