Brand: „Învățătoarea șpăgară”. Astăzi, dată afară din învățămînt.
Reporter: Pentru ce vă luptați acum? Nu este clar?
Dana Blându: Totuși, nu sînt ultima infractoare de pe pămînt.
Rep.:Vi se pare obișnuit ce s-a întîmplat.
D.B.: Obișnuit, nu. Dar nu am făcut nimic atît de grav, nimic altceva decît colegii mei, nimic altceva decît am făcut în fiecare an. Subfinanțarea sistemului de învățămînt ne-a adus în halul acesta. Nu doar eu în școala noastră am făcut colectă, toate școlile fac la fel.
Rep.:Corect. Ceea ce a surprins a fost însă tupeul, violența cu care ați cerut cadouri, bani.
D.B.:Ce pot să fac? Am fost înregistrată după dispute nenumărate în clasă. M-am ambalat peste măsură, veneau sărbătorile…
Rep.: Așa sînteți, o învățătoare care șterge pe jos cu părinții care nu i se supun.
D.B.: Nu este așa. Am generații de elevi, nu cred că există reproșuri. Am exagerat, recunosc. Acum faptul este consumat. Dar pentru tonul folosit nu cred că există norme de excludere din învățămînt. S-a vrut gîtul unui om. Acum ministerul are gîtul unui om. Nu rezolvă nimic. Nici salariile noastre nu sînt mai bune, nici învățătorii n-o vor duce mai bine, nici „atențiile” n-or dispărea. Praf în ochi. Eu voi contesta în instanță decizia, în orice caz. După atîția ani la catedră nu pot fi aruncată la gunoi ca o oarecare. Temei juridic nu există.
Rep.:Există precedente curate. Învățători care nu cer cadouri. Profesori care-și văd de treabă.
D.B.: Eu nu spun că nu sînt. Eu spun că noi, dascălii, sîntem victimele unei societăți. Cine poate trăi cu adevărat din salariul de dascăl? Arătați-mi-l mie pe acela. Fiecare se descurcă, ăsta este sloganul politicienilor ajunși miniștri. Lasă, noi să schimbăm legea, dascălii se descurcă.
