Caţavencii

Daniel Constantin, croitorașul cel mărunt și trădător

Daniel Constantin de la ALDE are mina unui băiat de treabă, statura unui hobbit și înfățișarea unui strungar care așteaptă să-l trimiți la magazia de scule să-ți aducă cheia de opt. E la fel de șters ca anunțul scris de mînă și lipit la avizier care-ți amintește că marțea viitoare se citește contorul la gaze. Poate trece neobservat pe o scenă luminată cu reflectoare și, dacă cineva caută o față de terorist cumsecade care să umble prin mulțime cu sacul plin de trotil, ar trebui să-l sune pe Daniel Constantin. Sub această piele de nimeni zace însă un suflet de trădător. Poate Constantin nu are talentul duplicitar al lui Ponta, dar în pieptul lui mic trăiește intens sperjurul. Căci Constantin, căruia Tăriceanu a avut nesăbuința să-i spună Daniel și să-l și considere ca atare, se pregătește să-și înjunghie binefăcătorul.

După ce din USL n-au mai rămas decît înjurăturile între foștii aliați și anchetele DNA, Tăriceanu l-a luat la remorcă pe Constantin și l-a băgat în ALDE. Ce era pe atunci ALDE? În afară de discursul anti-ceva al lui Tăriceanu și de însuși Tăriceanu, absolut nimic. Daniel Constantin făcea parte din acel nimic, iar astăzi nu pare să-și fi modificat condiția. Indolent și comod, Tăriceanu l-a lăsat pe Constantin să se cocoațe pe speteaza fotoliului de co-președinte, iar azi, cînd micul șarpe voiculescian a început să-i fure oamenii, nu prea are ce face. Listele pentru Parlament au nevoie și de semnătura lui Constantin, așa că Tăriceanu cel clonțos face ciocul mic cînd i se arată statutul.

Ce vrea Daniel Constantin, de fapt? Vrea să alcătuiască, în tandem cu Victor Ponta, un grup de presiune la două capete. Pe același model (PSD-PRU), Constantin vrea să lanseze șantajul ALDE-PRU. Ca să-și pună fidelii pe listă îl presează pe Tăriceanu, de a cărui semnătură are nevoie și el, la rîndul lui. Vasile Nistor, senatorul ALDE care i-a cerut președintelui ALDE să demisioneze de la șefia Senatului, e un fost membru PC pe care Tăriceanu nu l-a mai pus pe liste pentru 11 decembrie. Nistor e și președinte executiv ALDE, lucru care arată la ce nivel de somnolență a ajuns Tăriceanu. Planul lui Constantin e să-și bage cît mai mulți fideli pe liste, să-l lase pe Tăriceanu să bage ALDE în Parlament și apoi să-și ia parlamentarii și să-și dea mîna cu fracția pe care Ponta o poate smulge de la PSD. Acest mic joint venture de transfugi ar urma să stea la pîndă pînă ce negocierile pentru majoritate dau în clocot. Atunci, coaliția fugarilor, cu Ponta și Constantin în frunte, și-a pus în program o întîlnire cu Iohannis. După calculele lor, cam pe 14-15 decembrie, cînd „guvernul meu” o să aibă nevoie de încă 10% ca să nu rămînă gluma anului, cu Iohannis se va putea negocia orice, inclusiv majoritatea parlamentară.

Exit mobile version