Psihologia poporului român, o carte de înțelesuri.
Reporter: Poporul ăsta are o psihologie?
Daniel David: Nu există o psihologie a românilor formată din atribute psihologice esențialiste (intrinsec specifice nouă). Există însă o psihologie a românilor înțeleasă ca un ansamblu de atribute psihologice, stabilite comparativ cu alte țări/culturi, reunite într-un profil psihologic al națiunii. Eu m-am raportat mai ales la spațiul vestic, deoarece acolo am aderat, iar miza noastră națională este acum să ne integrăm acolo, pentru a beneficia de această aderare.
Rep.: Care-s dominantele?
D.D.: Pe scurt, aș spune că dominantele (prin raportare la spațiul vestic) sînt potențialul de inteligență și creativitate comparabil cu popoarele/națiunile occidentale, ambiția/competitivitatea foarte ridicată, dar și neîncrederea în oameni, tendința de a exagera atît pozitivul (îl ridicăm la înălțimi aiuritoare), cît și negativul (cinism/scepticism) și cooperarea ineficientă. Sigur că toate acestea sînt legate între ele. Faptul că avem o doză uriașă de neîncredere și gîndim adesea prin generalizări excesive ne face să nu cooperăm eficient, ceea ce duce la neutilizarea potențialului intelectual și de creativitate și la irosirea competitivității. Spre exemplu, deși avem un potențial intelectual similar cu al popoarelor vestice, performanțele educaționale și inovative sînt mult mai scăzute. De ce? Deoarece nu reușim să generăm, prin încredere și gîndire rațională, cooperare care să ducă la instituții socio-culturale moderne prin care să utilizăm acest potențial. Mi se pare că la români există o neliniște/nemulțumire derivată din contradicțiile: 1) ce știm că am fi putut să fim și ce am fost forțați să fim ca urmare a constrângerilor istorice și 2) ce știm că am fi putut să fim (potențial) și ce sîntem (realizare). Avem impresia că alții au ceva, pe merit sau nu, ce meritam și noi! De aici ambiția/competitivitatea pentru emancipare.
Rep.: Contradicțiile majore? Cum s-au format?
D.D.: Probabil că lipsa de încredere în străini s-a format istoric. De obicei, străinii nu veneau la noi să ne dea ceva, ci să ia ceva. Așadar, această lipsă de încredere ne-a ajutat probabil să ne protejăm și să supraviețuim ca popor. Dar ne ajută astăzi, într-o lume, cel puțin aparent, mai sigură? Un american, cu încredere mare în oameni, tratează din start un străin ca pe un potențial colaborator, cu care poate coopera pentru beneficii comune. Dacă s-a înșelat, îl exclude ulterior din spațiul personal. Este un model format probabil tot istoric, pe o experiență de imigranți care, pentru a supraviețui, trebuiau să coopereze. Un român, cu neîncredere mare, tratează un străin ca pe un potențial pericol; acesta trebuie să treacă niște teste de încredere pînă este acceptat în spațiul personal. Dar în timpul acestor teste de încredere putem pierdem oportunități importante!
Rep.: Ce-i de făcut?
D.D.: Două lucruri ar trebui făcute. În primul rînd, implementarea unor instituții socio-culturale moderne. Dar nu ca forme fără fond, nu ca forme care, adaptate specificului național, și-au pierdut eșența, ci ca forme care se adaptează specificului național fără să-și piardă esența sau, dacă nu se poate așa, ca forme care se implementează odată cu crearea propriilor conținuturi. În al doilea rînd, să ne optimizăm unele atribute psihologice. Spre exemplu, promovarea unor valori (în familie, la școală, în societate) care să stimuleze încrederea și cooperarea este fundamentală. Gîndirea rațională, care să atenueze atît exagerările pozitive, cît și exagerările negative, este iarăși fundamentală; lumea nu este albă sau neagră, bună sau rea, ci are nuanțe. Hai s-o vedem și noi colorat!
