Caţavencii

Dar Serviciile ce cred?

E halucinant că până și Anastasiu – după ce s-a aflat de șpaga de opt ani – continua să aibă fani. Pentru mine e de neînțeles. Încă existau unii, nu tocmai puțini, care scriau: „I-a deranjat cu reformele“.

Eh, și acești fani ai lui Anastasiu au găsit un soi de contraatac împotriva celor care exagerează cu miștourile împotriva șpăgarului: „Dar pe Neacșu nu-l vedeți? De Neacșu nu ziceți nimic? Ce e cu tăcerea asta în jurul lui Neacșu?“. Conturi de troli au umplut net-ul cu comentarii de felul ăsta. Ceea ce mă face să mă gândesc că s-au băgat niște bani în online, cel puțin vreo două-trei zile, pentru albirea șpăguitorului. Până la urmă e atât de ușor să tulburi apele, chiar și atunci când sunt atât de limpezi cum e șpaga de opt ani de zile a acestui băiat. Îți trebuie niște bani de aruncat în online și niște „jurnaliști“ care să strige că e „manevră“, să „nu plecăm pe fentă“.

Traseul lui Anastasiu din aceste luni de zile – lăsând la o parte tinerețea de Michael plecat din România și făcând studii în străinătate – arată, cred, și vulnerabilitatea aceste puteri și poziția de forță, pe mai departe, a Serviciilor. A acelor Servicii despre care Nicușor Dan spunea că le vrea sub conducerea cuiva care nu vine din politică. Pare că Serviciile își vor pune pe cine vor ele la conducere.

Exit mobile version