Caţavencii

Dark side of the balloon

 ► În urma conflictului cu Anamaria Prodan din mediatizatul scandal Tezaur folcloric de după meciul pierdut în prima etapă, Claudiu Niculescu a demisionat din funcţia de antrenor al Universităţii Cluj, dar şi-a anunţat intenţia de a continua la echipă ca jucător. Imediat, la cererea doamnei preşedinte, atacantul ex-antrenor a fost supus unui test fizic care să forţeze rezilierea contractului (5.500 de euro lunar). Zilele trecute, însă, la presiunea suporterilor, care o iubesc în gura mare la contestaţiile de la poarta stadionului, madam Prodan a întors-o ca la Ploieşti, la fostul patron clujean Walter, propunîndu-i un post în conducerea clubului, pe un salariu mai mic, celui care, acum o săptămînă, conform declaraţiilor dumneaei, n-avea şcoală, era golan şi neobrăzat. Da, doamnă, aveţi dreptate: exact astea sînt calităţile necesare unui şef din fotbalul românesc.

 ►Lupu-şi schimbă părul, dar năravul finanţatorului Stelei rămîne acelaşi: critică dur nu doar evoluţia, ci şi freza jucătorilor. După consultaţiile de hairstylist experimentat la oi oferite gratis foştilor stelişti Grzelak sau Toja, sîmbătă seară, la meciul Astra-Steaua (3-4), a venit rîndul actualului fundaş stînga din Ghencea: „De cînd l-am văzut la încălzire cu părul ăla aşa în cap, am vrut să dau telefon să-l scoată din echipă! La Steaua n-ai voie cu aşa ceva în cap. Nu te oblig să te tunzi, dar dacă arăţi aşa, nu joci titular! Le-am şi zis în lojă: «Să vedeţi voi, ce o s-o comită Lupu! O să-l distrugă Satana pe ăsta!»“, a spus frizerul-şef la GSP TV. La o asemenea declaraţie, pe canicula asta, nu ne vine în cap decît replica personajului din Căldură mare a lui Nenea Iancu, spusă cu un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate: „Amice, eşti idiot!“.

 

 

Exit mobile version