♦ Nişte voci din fotbal negre în cerul gurii spun, pe la colţuri, urechilor care vor să asculte că transferul lui Constantin Zotta de la Vaslui la Rapid, pe post de preşedinte-atacant, a costat nişte sute de mii de euro. Nu, nu pe dom’ Georgică, ci pe nea Adi, care s-a trezit cu bugetul găurit, după ce viitorul său fost angajat ar fi făcut pierdută, cică, o sumă cu cinci zerouri prin nişte off-shore-uri, la tentativa de transfer a lui Ozeia de la Pacos Ferreira. Aşa s-ar explica de ce vasluianul a umblat la buzunarul cu cartonaşe şi, după ce i l-a arătat pe cel roşu, i-a dat verde spre Rapid.
♦ Pentru cei care se întreabă de ce Claudiu Niculescu e rezervă de patru etape la U Cluj, iar în locul său pe teren e Tony: nigerianul, care prindea pînă nu demult doar 10-15 minute pe meci, este titular fiindcă, după ce presa sportivă a dezvăluit că e cu şase ani mai tînăr în acte, patronul Florian Walter i-a pus o pilă la antrenorul Badea, sperînd astfel ca, în pauza de iarnă, să-i facă vînt pe bani buni. Mai ales că Steaua şi-a manifestat deja interesul, iar Jiji e un client credul şi solvabil.
♦ După ce antrenorul Mircea Rednic a fost ejectat duminică de la echipă, Cătălin Doman, Adrian Piţ şi Andrei Mureşan au cam rămas fiii ploii pe la Hazar Lankaran. Poate îi recuperează Sorin Cîrţu, care a semnat un contract pe doi ani (cîte 500.000 dolari pe sezon) cu FK Taraz din Kazahstan, printre clauze existînd şi una conform căreia are dreptul de a transfera cinci jucători români. Pe ceilalţi doi îi are deja: Mircea Irimescu şi Silviu Lung, foşti coechipieri şi actualii săi secunzi, care la o adică, la ce fotbal se joacă pe-acolo, pot intra oricînd pe teren.