Prea multă greață cu dichis
după caltaboșii, țuica și friptanele de sărbători strică, așa că eu zic să ne înviorăm puțin dând o tură dincolo de ogrăzi, pe malurile României insalubre din punct de vedere uman.
Vă propun Someșul în zona Benesat, județul Sălaj, un loc cenușiu unde haiducia modernă poartă un nume: braconaj. Când multora dintre noi le mai reverbera “Perinița” prin hăurile cerebrale și când ciorba cu potroace se încăiera cu enzimele, niște românași au zis să plece cu colindul la pești, pentru că sunt și ei creaturi ale Domnului care merită iubirea aproapelui. Aproapele este reprezentat, în cazul de față, de vreo douăzeci de hăndrălăi afundați în cizme până la genunchi, încălțări pe care mâlurile și jegul, așezate cu sârg, descriu adevărate sedimente geologice din care poate să apară orice, de la un prezervativ folosit până la oase de Triceratops.
Cum după Revelion
nu mai merg cu Capra ori cu Plugușorul decât găozarii, hăndrălăii cu pricina au plecat cu Japca. Acesta este un obicei din moși-strămoși prin care peștele este agățat în ancore ascuțite de cârcă, de ochi, de burtă sau de coadă prin mișcări largi și sacadate făcute de braconier din lansetă, cam așa cum se face la coasă. Pești destui – somni, șalăi și crapi – îngrămădiți în sacii colindătorilor, la fel ca în aval, dincolo de granița cu județul Maramureș, unde colindul la japcă a scos pe malul râului sate întregi.
Un telefon la Poliție a mișcat cu Logan-ul niște cururi de polițiști care au descins la fața locului și nu au găsit nimic suspect. Nici acolo, nici mai jos. Treabă care ține mai mult de obiceiurile precreștine ale sărbătorilor de iarnă cu influențe ezoterice de zei păgâni ai șpăgii și obiceiuri barbare de înfrățire a oamenilor legii cu împielițații. Nu v-aș fi povestit despre toate aceste apucături dacă nu aș fi dat peste ele chiar înainte de Anul Nou și la Giurgeni, acolo unde scuturatul sturionului de bot la margine de șosea europeană este o datină ce nu mai ține cont de anotimp, ci mai curând de obiceiurilor permanente ale creștinilor de la vârful IJP Ialomița.
Dacă treci podul peste Dunăre
vei constata că datinile urbane hârșovene sunt dependente de voltajul din bateria bărcii atât de puternic, încât nici măcar camerele video instalate la bariere nu-i emoționează pe puștii ieșiți cu peștii la mașini să sorcovească trecătorii. Pentru că din punct de vedere legal caraliul nu le poate face nimic, ei fiind minori, iar tații lor – care curentează baboiul în trei schimburi la poalele Hârșovei – sunt sub oblăduirea etnografilor de la IJP Constanța, bravi apărători ai tezaurului folcloric dunărean și implicit ai obiceiurilor de iarnă de aici.
Colindatul cu mascații pe ulițele satului, un alt obicei românesc de același calibru semantic ca bătaia cu ghioage de la Ruginoasa de Anul Nou, este din păcate uitat de o parte și de alta a Podului de la Giurgeni. Și spun “din păcate” pentru că localnicii ar avea ce să le dea acestor colindători, dacă ne gândim că nu e gospodărie în comună să nu aibă în magazie minimum două lăzi frigorifice cu sute de kilograme de pește braconat și congelat, de la știucă, somn ori crap până la morun și icră neagră, după gust.
Din fericire însă, seva românească nu se pierde, căci undeva prin Moldova detașamente întregi de mascați au colindat Pungeștiul de sărbători, semn că românul încă este ancorat în obiceiurile străbune, de la Ignat și până adânc, în gazul de șist de sub glie.
