Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru de Interne, a primit Premiul Internațional pentru Serviciu Public într-o gală desfășurată la Washington DC de către o organizație formată din foști ambasadori americani în România și oameni de afaceri și lideri din ambele țări care promovează relația româno-americană.
Cam în felul acesta au sunat știrile despre participarea lui Predoiu la o poșircă menită să spele, chipurile, din mizeria adunată pe acest personaj mai mult decât dubios. Nu au făcut însă decât să atragă și mai mult atenția asupra sa și asupra celor care se străduiesc să țină o marionetă incompetentă de atâția ani la vârful politicii.
La Antena 3 a fost omagiat cu această ocazie de parcă luase Premiul Nobel pentru salvarea lumii de la dispariție.
Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România și care pare cam prăjit din ce se vede în aparițiile sale pe la TV, a zis: „Uneori, mă gândesc că România are cu adevărat nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu. Întotdeauna m-am gândit, dacă am putea avea zece ca el, am putea schimba țara asta într-un minut“. Stai liniștit, Mark, o schimbă Predoiu singur, nu trebuie clonat, are nevoie doar de puțin mai mult timp. Însă urmările faptelor acestui dăunător și ale sistemului de interese care-l ține acolo se văd cum nu s-au văzut niciodată.
