Băsescu – Ponta – Antonescu, acest Triunghi al Bermudelor pe cerul căruia zboară avioane dispărute în Al doilea Război Mondial și unde rătăcește ruginit și fantomatic petrolierul Biruința, cu comandantul suspendat în garaj, este inexplicabil, ca de altfel orice fenomen paranormal. Intuim însă riscul de a ne trezi trimiși științifico-fantastic prin ceața electro-magnetică a istoriei drept în vremuri de tristă amintire, sub cizma rușilor, ori în miezul amar al dictaturii unui defect care se crede cel mai iubit fiu al Constituției. Și asta cu un grad destul de mare de predictibilitate.
Pentru că analiza politică pertinentă a prezentului se vede atât de diferit de la Ciutacu la Turcescu, nu putem decât să luăm exemplul emisarului special al guvernului american și să considerăm credibile toate acuzațiile. Băsescu și PDL arată spre Ponta – Antonescu – USL urlând că au dat o lovitură de stat pentru a scoate România din UE și NATO de dragul poporului rus, ăla care libertate ne-a adus. Și mai avem pârâții Ponta – Antonescu – USL care depun la rândul lor mărturie că Băsescu a acaparat instituțiile statului pentru a permite camarilei sale portocalii să fure țara și să instaureze dictatura. Amestecul ăsta de poliție politică pusă în slujba democrației, cu isteria interceptărilor telefoanelor, cu hăituirea jurnaliștilor care se pișă împotriva vântului și cu derapajele vădit autocratice ale președintelui jucător au darul de a te pune pe gânduri. Și dacă gândurile nu ți se par îndeajuns de negre, atunci să luăm în seamă reacția de respingere pe care Vestul, cu europeni și americani deopotrivă, nici măcar nu o disimulează diplomatic atunci când vine vorba despre guvernul Ponta și președintele interimar Antonescu. Iar istoria ne-a învățat că ce nu este Vest, e inevitabil Est. Gri nu există nici măcar într-o lume post bipolară. Iată de ce este obligatoriu, ca după ce o tabără sau alta o să câștige bătălia, să dea drumul la un proces de proporții împotriva celor care au pierdut-o. Acuzațiile sunt foarte grave, iar un om politic conștient, responsabil, nu le poate face fără a avea argumente, fără a indica fapte concrete pe care să le probeze în justiție. Pentru învinși nu rămâne decât pârnaia pe viață, ocna, legarea de stâlpi, ultima țigară, plutonul de execuție, injecția letală, scaunul electric. Numai asta există pentru trădătorii de țară, pentru defăimători, dictatori, spioni, pentru agenții dușmanului chiar și în cele mai avansate democrații îngrijorate de soarta României.
Este posibil însă ca nimic din toate astea nu se întâmple. Acuzați și acuzatori vor merge înapoi în Parlament după ce apele se vor liniști, vor vota legi și vor da lecții de democrație. Vor vorbi în numele poporului român și vor guverna cu tupeu din Piața Victoriei ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Vor aranja licitații, vor face în continuare averi, vor parazita senini bugetele de stat și viitorul României. Este drept, vor fi satisfăcute doar bucuriile noastre deșarte, văzându-i hăituiți la știri, câte unul, doi, chemați pe la parchet pentru hoții mărunte în dosare care vor rămâne pe veci fără urmări juridice consistente. Blatul pare inevitabil, Ponta dă semne că ar pune batista pe țambal iar Băsescu este omul care intră în orice combinație politică, pentru că oricum o va eutanasia și o va tranșa până la urmă pentru a-și hrăni haita de cățeluși portocalii hulpavi. Un blat ale cărui ițe pot duce chiar până la aplanarea hârjonelii dintre ruși și americani cu privire la aroganța militară a NATO în coasta rusească a moldovenilor și ucrainenilor. Un blat ca un 50% – 50%, care schimbă – este drept – enunțul problemei de geometrie mioritică, scrisă de Churchill la Yalta pe un colț de șervețel, în 1945, cu 90% rezolvare pentru știți voi cine.
Clasa conducătoare a României, văzută din Piața Rahovei sau din colbul comunei Albești de pildă, este astăzi o imagine foarte simplă, sufocată de monotonie. Numai cozi de topor. Colcăiala agenților de influență, plini de bani rusești, care s-au alăturat corului anti-Băsescu, este la fel de perceptibilă ca reînvierea Securității sub domnia lui Băsescu la Cotroceni. Pentru că dacă facem abstracție de spectacolul din fundul Curții Constituționale, unde latrina nevidanjată miroase greu, rămâne doar constatarea că Băsescu este un fel de Pervez Musharraf al Balcanilor, dictator șprițar, la o adică și militar, arhitect al unei noi poliții politice, dar băiat bun, pentru că este gata oricând să îi sărute mâna unchiului Sam. Nu are el bombă atomică, dar are scut antirachetă. Scut pentru care americanii își trimit emisarul special în vâltoarea țigăniei politice din România, semn că la Palatul Victoria și chiar pe la Cotroceni, e posibil să se șușotească pe la colțuri cu accentul lui Putin.
Cealaltă față a președintelui suspendat trebuie privită în lumina lobby-ului pe care acesta l-a făcut ani de zile în mod explicit pentru companii private străine în favoarea exploatării resurselor solului, de la aur la cupru și la ce o mai fi. Această politică de secătuire accelerată a resurselor naturale ale țării pe bani puțini are legătură cu mai complexul interes economic în România al europenilor reprezentați de Barroso, de unde și îngrijorarea acestuia că la noi este periclitat statul de drept. Stat de drept pentru care nu mai avem decât o singură mutare cu două variante. Prima este să câștige Ponta împotriva americanilor și europenilor, spre înalta prețuire a mass mediei de la Moscova. A doua, să câștige Băsescu, ceea ce înseamnă că la Cotroceni vom avea pentru următorii doi ani domnitor străin, chezășie a supunerii și a plății birurilor către marile și măruntele Porți euro-atlantice. Într-un fel sau în altul vom avea parte de răul cel mai mic pe care îl tot votăm sperând să fie bine pentru copiii noștri. Și dacă vom asista la spectacolul celei de a patra dimensiuni spațiale a concubinajului dintre cei doi, să știți că de vină sunt doar fenomenele paranormale din acest Triunghi al Bermudelor, zămadăr end zăfadăr, vorba lui Crin.