Victor Ponta a împușcat patru iepuri (doi de la Interne, unu de la ISU și unul de la ROMATSA), a luat la țintă un lup turbat de la STS, dar mulți dintre prădătorii care au făcut posibilă moartea prin hipotermie a celor doi răniți își văd de treabă printre oi, în costumele lor confortabile de lînă. Azi vom pune lanterna pe cîțiva coioți răspunzători după lege, dar în zilele ce urmează, vom ajunge și la haita cea mare.
Localizarea apelurilor telefonice a fost una din cerințele imperative ale Uniunii Europene. Bruxelles-ul s-a răstit în repetate rînduri pe această temă la guvernul Tăriceanu, ultima dată prin scrisoarea din 28 noiembrie 2007. Romånia lîncezea la capitolele siguranță individuală, serviciu universal de urgență și drepturile utilizatorilor cu privire la serviciile și rețelele electronice de comunicații, așa cum era împotmolită la o mie de alte capitole.
Localizarea apelantului telefonic printr-un serviciu unic, special și dedicat, implicînd operatorii de telefonie mobilă și structuri specializate ale statului era o OBLIGAȚIE a Romåniei, ce decurgea din aderarea la UE.
Cu morcovul înfipt între buci, la 9 ianuarie 2008, Guvernul Tăriceanu aprobă printr-un memorandum o soluție tehnică pentru localizarea apelantului pentru apelurile din rețelele mobile. Această soluție urma să fie implementată în cadrul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), aflat în responsabilitatea mai multor autorități: Ministerul Telecomunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicății (actualul ANCOM) și Departamentul pentru Afaceri Europene. Subiectul avea să fie pus în operă de OUG 34 din 19 martie 2008.
Ca să putem noi suna liniștiți la serviciul de urgență 112, ordonanța încredințează Serviciului de Telecomunicații Speciale construcția și administrarea SNUAU. Tot ea stabilește că SNUAU se află sub comanda și în responsabilitatea unui comitet național de coordonare, format din:
– ministrul comunicațiilor (președinte)
– șeful STS (vicepreședinte)
– un secretar de stat de la Interne (membru)
– un secretar de stat de la Sănătate (membru)
– unul din vicepreședinții ANRC (ANCOM în prezent)
Acești oameni răspund, deci, potrivit legii, pentru "realizarea și elaborarea politicii și strategieie privind funcționarea, operarea și dezvoltarea SNUAU, precum și a serviciului de urgență 112 în Romånia". Ei "coordonează la nivel naţional, în mod unitar, acţiunile tuturor organismelor implicate în funcţionarea SNUAU".
Pentru îndeplinirea întocmai și la timp a sarcinilor trasate de lege și solicitate de UE, STS a primit de la bugetul de stat în jur de 40 de milioane de euro, plătiți în tranșe anuale, din 2008 pînă în 2012.
Toată această construcție a fost, așadar, rezultatul presiunii și necesității de a face posibilă localizarea apelantului din rețeaua de telefonie mobilă care sună la 112. Dar doctorul Zamfir a sunat degeaba. Banii s-au dus în alte locuri, acolo unde STS avea de întreținut structuri paralele și clientelă de familie. Sistemul de localizare a apelantului a fost lăsat în plata Domnului, iar lucrurile au intrat încet încet într-o tăcere pe care statistica acidentelor norocoase n-a mai tulburat-o pînă luni. Adrian Iovan și Aurelia Ion s-au urcat la bord fără să știe că Marcel Opriș i-a trecut la rubrica de cadavre.
Moartea pilotului și moartea studentei s-au datorat, între altele, întîrzierii cu care a fost găsită epava, iar acest lucru s-a întîmplat fiindcă STS nu i-a putut localiza, deși era obligat, plătit și răspunzător prin lege să o facă.
Lăsînd la o parte alte cauze și răspunderi, pînă una alta legea spune că răspunzători pentru nefuncționarea SNUAU în accidentul de luni sînt: ministrul comunicațiilor (Dan Nica), șeful STS (Marcel Opriș), secretarii de stat de la Interne și Sănătate (unul s-a dus, celălalt trebuie identificat) și, desigur, unul din vicepreședinții ANCOM (ANCOM mai deține și vina de a nu fi informat ROMATSA în legătură cu nefuncționarea uneia dintre frecvențele pe care dispozitivul ELT instalat pe avion alarma baza în caz de accident).
E bine că Stroe și celelalte sălbăticiuni de la Interne, ISU și ROMATSA au fost eliberați din funcții și acum se pot zbengui liberi prin pădurea USL, dar uite că în aceeași pădure adastă netulburate fiare cu un grad de vinovăție mai bine precizat de lege.
Domnule Buscu, de data asta gresiti. Fara intentie ,desigur. Ci pentru ca tehnic subiectul este mult prea vast chiar si pentru cineva cu pregatire tehnica in domeniu, cu atat mai mult pentru cineva din afara breslei. Moartea tragica a celor doi a dat frau liber multor patimi si ne face sa nu mai vedem lucrurile clar. Adevarul este ca se face localizare, insa aceasta are anumite limitari tehnologice. Acesta este cuvantul cheie: limitari tehnologice. Astea sunt impuse de costurile extrem de mari pe care industria telecom ar trebui sa le suporte pentru implementarea hardware si software, la nivelul fiecarei retele a unor facilitati de localizare la nivel de coordonata geografica. S-a vorbit despre triangulatie. Triangulatia este un procedeu prin care se face goniometrarea adica localizarea unui emitator radioelectric .Pentru acest lucru este nevoie de minimum 3 receptori (emitatorul fiind telefonul mobil receptorii fiind statiile de baza GSM) care sa „vada” simultan emitatorul (telefonul mobil) .Acest lucru este usor realizabil in zonele cu densitate mare de clienti (in orase) si mult mai dificil in zone slab populate (evident din motive comerciale).Daca intr-o astfel de zona ,un telefon mobil se inscrie pe o singura statie de baza (cum a fost cazul in Apuseni) chiar si presupunand ca operatorii mobili ar avea hardware-ul si software-ul necesare (si credeti-ma ca nu le au) tot ar fi fost imposibila goniometrarea in lipsa celorlalte doua statii de baza in lipsa carora nu se poate face triangularea. Astea fiind spuse, singura informatie pe care operatorii o trimit catre STS este o informatie alfanumerica ( un identificator de celula si unul de sector) pe care STS le primeste , le proceseaza si le afiseaza pe o harta. Rezultatul , un sector de cerc pe o harta avand varful in dretul statiei de baza. Acestea sunt limitarile tehnologice pe care le veti gasi cam peste tot in Europa ,nu numai la noi , si pe care CE se chinuie sa le schimbe. Se estimeaza costuri de cca 250 mil.euro la nivelul retelelor din CE.
Necazul este ca la nivelul societatii s-a creat , printr-o politica de comunicare publica de-a dreptul tembela, un orizont de asteptare total gresit. Acela ca apelul de urgenta poate fi identificat la metru.
Pe scurt, cu tot tragismul acestei nenorociri, trageti in cine nu trebuie.
Cu respect ,
Horatiu