„Nu cred în nimic în care e nevoie să crezi“, a spus la un moment dat autoarea americană Fran Lebowitz. Mi-a plăcut dictonul ăsta atunci când l-am auzit prima oară, mi s-a părut o afirmație isteață și plină de umor, genul de chestie despre care-ți pare rău că n-ai spus-o tu. Declarația, însă, are o mare hibă: exprimă un neadevăr. De fapt, Fran Lebowitz crede în lucruri în care e nevoie să crezi, doar că nu-și dă seama. Pur și simplu, poziția ei sceptică și realistă, oricât de isteață ar suna ca potrivire de cuvinte, nu exprimă cu acuratețe felul în care ne raportăm la opinii și credințe. Toți credem în lucruri în care e nevoie să credem, pentru că altfel n-ar fi evident că-s adevărate.
Adepții Pământului plat, de exemplu. Încă de când am auzit prima oară că-n zilele noastre există oameni convinși că o să pici în gol de pe marginea lumii dacă nu ești atent, m-am întrebat ce-i face să hoinărească așa departe de rigorile științei. Cum să trăiești în 2022 și să nu accepți un fapt banal, aflat la dispoziția oamenilor încă din Antichitate? Cum să fii contemporan cu zborurile la mare altitudine și să nu-ți dai seama ce înseamnă curbura Pământului?
Misterul ăsta de nepătruns are, de fapt, o explicație simplă: nu te costă nimic să crezi că Pământul e plat. La fel cum nu te costă nimic, pe termen scurt, nici să crezi că virusul nu e mai mult decât o simplă răceală, mai ales că-s șanse mari ca pentru tine să n-aibă efecte devastatoare. Nu te costă nimic să spui că nu există încălzire globală, mai ales că efectele ei se văd în timp și ea va lovi după ce-ai murit.
Pe de altă parte, e mai greu să crezi într-o teorie a conspirației dacă poți să-i simți consecințele pe propria piele. Nimeni nu are teoria că gravitația e o mare păcăleală și că poți să te arunci de la etajul 20 fără să pățești nimic.
Cercetătorul francez Hugo Mercier face o distincție utilă pentru speța asta. Conform lui, oamenii se raportează la cunoaștere în două feluri. Pe de o parte, există credințele intuitive, care se referă la lumea din jurul nostru și pe care le ajustăm continuu, fiindcă de ele depind siguranța și bunăstarea noastră. E important să știu dacă îmi funcționează frânele la mașină, dacă am destulă motorină ca să ajung până la destinație. Dar nu toată cunoașterea se referă la proximitatea noastră. Nu toate credințele pe care le avem au urmări imediate asupra acțiunilor noastre. Mai credem și că Mihai Viteazul a câștigat bătălia de la Călugăreni, că primul om pe Lună a fost Neil Armstrong și că molecula de apă conține doi atomi de hidrogen și (doar) unul de oxigen. Orice ar însemna asta. Dacă n-am mai crede că formula acidului clorhidric e cea pe care am învățat-o la școală, viața noastră nu s-ar schimba cu nimic.
De fapt, nu. S-ar schimba. Dar într-un mod subtil, care arată statutul credințelor reflective. Acestea se răsfrâng asupra noastră în feluri indirecte. Credem că românii i-au învins pe turci în Evul Mediu peste tot pe unde i-au prins pentru că această credință ajută la conturarea unei identități naționale de care suntem mândri.
Credem în enunțuri disparate ale științei (pe care probabil că nici nu le-nțelegem pe deplin) pentru că știința spune o poveste frumoasă despre traseul omenirii. În plus, ne-ajută să ne facem o părere bună despre noi, contribuie la ideea că suntem niște oameni educați, nu ca sălbaticii care se ghidează după superstiții. Și apoi, e tabăra opusă. O idee ciudată, o teorie a conspirației, o lozincă a Dianei Șoșoacă sunt modul ideal de a strânge legăturile dintr-o comunitate asediată de marginali și contrarieni.
Pur și simplu, credințele reflective îndeplinesc altă funcție decât cele intuitive. Ele răspund nevoii noastre de a aparține, de a ne simți mândri, de a ne justifica proprietatea asupra mijloacelor de producție, de a lega prietenii cu oamenii din jurul nostru care susțin aceeași echipă de fotbal etc. Nevoi diverse, umane.
Probabil că Fran Lebowitz crede în știință. Chiar și știința e un lucru în care e nevoie să crezi. Altfel, n-ar mai aproba nimeni bugete așa de mari pentru cercetări pe care le-nțeleg 50 de oameni în toată lumea.