În lecția trecută v-am povestit cum se fac anotimpurile pe la noi, unde axa polară e înclinată cu 23,5o față de perpendiculara pe orbită. Axa fiind furculița aia înfiptă în pizza nu vertical, ci nițel cîș.
Hai acum să ne imaginăm două scenarii extreme: a) axa polară nu e înclinată deloc. Adică e furculița înfiptă vertical. Și be) axa polară e în planul orbitei. Adică am băga furculița în pizza dintr-o parte, paralel cu masa.
Cazul a)
Dacă axa polară e verticală, precum în poză (orbita e văzută de sus), atunci în fiecare rotație de 24 de ore în jurul axei – adică în fiecare zi – absolut peste tot pe suprafața Pămîntului vor exista 12 ore de lumină și 12 ore de întuneric. Plus că înălțarea Soarelui pe boltă va fi aceeași mereu, deci aceeași cantitate de energie s-ar răspîndi pe aceeași suprafață. Cu alte cuvinte, tot timpul anului, într-un loc dat ar ajunge aceeași energie. Deci n-ar mai exista anotimpuri. Sigur, între ecuator (unde Soarele ar fi mereu deasupra capului) și poli (unde Soarele ar fi mereu la orizont) vor fi diferențe climatice majore, dar vor fi mereu la fel. Și nu mai există nopți și zile polare.
Cazul b)
Axa Pămîntului e în planul orbitei. Atunci ar fi niște anotimpuri extreme pe Terra. Emisfera nordică, în întregime, ar fi ca Polul Nord, dar mai extrem. 
Și în sud la fel. La solstițiul de vară, toată emisfera nordică ar trece prin 24 de ore de lumină continuă. Cu Soarele fix deasupra capului la Polul Nord. Iar la solstițiul de iarnă, ar fi noapte polară. Doar la cele două echinocții, toate punctele de pe Terra ar trece prin 12 ore de lumină și 12 ore de întuneric. Începînd de la echinocțiul de primăvară și pînă la cel de toamnă, Soarele ar fi mereu pe cer la Polul Nord. Deci jumătate de an emisfera nordică ar trece printr-o încălzire extremă (cu Soarele fix deasupra capului la pol), iar cealaltă jumătate ar fi, well, noapte polară. Iar la ecuator ar fi balamuc: dacă la echinocții Soarele s-ar ridica pînă taman deasupra capului, la solstiții ar face un cerc în jurul orizontului. Și cam peste tot ar exista patru anotimpuri: foarte cald, foarte frig și foarte potrivit între ele. Iar mișcările maselor de aer cauzate de o astfel de situație ar fi ceva memorabil. Cu niște vînturi extreme dinspre și înspre poli. Sigur, clima ar fi modificată de distribuția oceanelor și a continentelor, dar în mare ar merge ca mai sus. Adică groaznic.
Acum, poate, apreciați și voi cît de mișto este că nu sîntem nici în super-plictisitorul și monotonul caz a), dar nici în haosul climatic din b). Măcar să ne facem singuri haosul, din petroale și cărbuni, nu?
Nic Sârbu
13 vizualizări
