Zilele trecute un prieten îmi sugera să povestesc cum e cu anotimpurile. “Da’ am mai scris despre asta!”, am sărit eu. Pentru că mai scrisesem. În Academia Cațavencu (aia adevărată), în 2006. Între timp, două cicluri au ieșit din liceu fără ca probabil să fi învățat vreodată de ce iarna nu-i ca vara. Iar noi, bătrînii care am învățat chestiile astea, că “pe vremea noastră altfel se făcea școală, eheeei…”, începem să uităm lucruri chiar mai simple. Așa, ce spuneam?
Spuneam că ar fi timpul să înțelegem de ce se schimbă anotimpul. Păi, ce sînt anotimpurile? Uneori e mai cald, alteori mai rece. Musai că are de-a face cu lumina care ne vine de la Soare: mai multă sau mai puțină. Că, dacă n-ar fi asta, n-ar exista motive pentru prezența anotimpurilor, nu?
Toți au auzit, de la Caragiale citire, cum orbita Pămîntului e “precum un crastaveche”, adică nu tocmai rotundă, ci nițel turtită. Dacă vrem s-o facem pe deștepții îi spunem elipsă. Iar Soarele este într-unul din focare (elipsa are două, și nici unul dintre ele nu-i fix în centru). Astfel că, pe orbita asta eliptică, uneori Terra e mai aproape de Soare, iar fix jumate de an mai tîrziu, mai departe. Și de-aici, ăia care o fac pe deștepții degeaba au tras repede concluzia că, uite, de-aia avem noi anotimpuri: iarna sîntem mai departe de Soare, vara mai aproape, iar primăvara și toamna, undeva între. Și, fiind mai aproape/departe, vine mai multă/puțină căldură de la Soare.
NIMIC MAI GREȘIT! În primul rînd, se întîmplă că vara sîntem, de fapt, cel mai departe, iar iarna atingem periheliul, punctul de pe orbită cel mai apropiat de Soare. Mai precis, pe 4 ianuarie, la ora 11,59, am fost cel mai aproape de Soare anul ăsta. Mie nu mi s-a părut prea cald. În al doilea rînd, o minte mai curioasă ar mai avea cîteva întrebări legate de teoria asta cu aproape/departe de Soare: de ce avem patru anotimpuri doar în zona temperată? La poli și la Ecuator de ce nu e la fel? Și de ce e iarnă doar în emisfera nordică, iar în cea sudică e vară, acum? Dacă distanța față de Soare ar da anotimpurile, lucrurile ar trebui să fie mai uniforme. Deci nu ăsta e răspunsul. Atunci, care?
Ei bine, secretul stă în înclinarea axei polilor față de orbita terestră. Cu alte cuvinte (mai simple), dacă ne imaginăm planul orbital ca pe o masă, iar Terra ca pe un titirez care se mișcă pe masa aia, șpilul e că titirezul nostru nu se învîrte perfect vertical. E nițel șui, așa. Ca în desen. Desen din care o minte curioasă, dar grăbită, repede ar trage concluzia: “Aha! Vara noi, în emisfera nordică, sîntem mai aproape de Soare, iar sudiștii mai departe. Peste șase luni e invers! De-aia avem anotimpuri!”. Nice try, dar iar e greșit. Desenul nu e la scară. Între Terra și Soare sînt vreo 150 de milioane de kilometri. Raza Pămîntului e de vreo 6.000. Vara, Polul Nord e mai aproape de Soare decît celălalt cu sub 0,006%. E ca și cum n-ar fi. Deci nu asta e explicația. Dar care? O să vedem data viitoare, bine c-am dat prostiile deoparte.
Va veni ea vara si anul asta oare? Vom vedea in episodul urmator!
Dar de elevii care rontzaie creta, ca sa-i apuce „febra”, cand ne povestiti ? Sa mai daramati o legenda… :O)