Detectivul inspector Morck din Edinburgh e încă marcat după accidentul de muncă din care, foarte norocos, a scăpat cu viață: în timp ce era în misiune cu alți doi colegi, la locul unei crime, un mascat înarmat a început să tragă în ei și i-a lăsat pe toți într-o baltă de sînge. Doar cu niște cicatrici pe gît, un Morck sictirit, sarcastic pînă la furie, navighează acum, necontrolat în cuvinte și decizii, într-un Ford Sierra din anii ’90, între sesiunile de terapie la psiholoaga de care se simte atras, rezerva de la Reanimare în care zace internat partenerul și cel mai bun prieten, paralizat parțial, certurile de acasă cu fiul adolescent și secția de Poliție în care i s-a găsit un loc de șef al departamentului special de rezolvare a cazurilor vechi cu autor necunoscut. Special, (și) pentru că e exilat la subsolul sediului, în birourile improvizate într-un spațiu dezafectat.
Fără prea mare chef de venit la serviciu, inspectorul rebel, ajutat de un IT-ist imigrant, fost polițist sirian, de agenta retrogradată secretară din cauze de tulburări emoționale plus tentativă de suicid și de paraplegicul în recuperare, consultant de pe patul de spital, se lansează într-o investigație – cum altfel? – nonconformistă. Din grămada de cutii cu dosare prăfuite aduse de la arhivă e ales, la întîmplare, cazul dispariției unei tinere procuroare ambițioase și necruțătoare, presupus înecate, care-și făcuse mulți dușmani pînă să fie văzută pentru ultima dată, cu patru ani în urmă, pe un feribot, și care n-a fost încă pescuită din apele Mării Nordului. Fiindcă e în continuare ținută captivă de răpitorii ei, într-un recipient sub presiune, ca într-un submarin avariat în adîncuri.
Department Q, un film danez din celebrul val scandinav de romane și ecranizări polițiste noir de acum vreo 15 ani, a fost adoptat, pardon, adaptat în Scoția, într-un serial cu protagoniști inadaptați. Echipa de supereroi defecți, condusă de un Sherlock mereu conflictual și de un exagerat de calm Doctor Watson sirian, pe care nu dă nimeni nici un ban, se mobilizează și, ce să vezi, din mișto în mișto, descurcă ițele încurcate ale unei povești de familie combinate cu faze de corupție în Justiție, chiar dacă scenariul, un păienjeniș de evenimente, indivizi și interese personale, conține bucățele de informații importante, strecurate prin noianul de fapte irelevante, de care nici măcar personajele principale nu se prind.
Pentru că, da, omuleții din gașca asta de Scooby-Doo or avea ei probleme de adaptare la societate, însă, în rest, sînt foarte buni și competenți, deci trebuie să le fie tolerate toate hachițele și scăpările comportamentului nepotrivit. Detectivul agresiv, fizic sau verbal, cu toată lumea, care nu respectă absolut nici o regulă și căruia i se rupe de superiori, nu e dat afară de șefa permanent nervoasă, dar înțelegătoare, pasămite, din simpatie pentru situația sa de împușcat la datorie. Așa ceva se mai întîmplă doar prin bancurile cu polițiști, alea cu numărul de purtători de caschetă necesar ca să deșurubeze un bec. Ăsta e nivelul de credibilitate din Department Q, o glumă de serial polițist chiar patetică la momentul poantei, pe final. Desigur, unul cu happy-end.
Department Q, 2025-, thriller criminalist în stil mixt, hollywoodian scandi-noir, la mișto, creat de Scott Frank și Chandni Lakhani, inspirat de seria omonimă de filme nordice și de cartea The Keeper of Lost Causes de Jussi Adler-Olsen, nouă episoade de 42-71 de minute, difuzat de Netflix.