Moskon se odihnea, ca de obicei, cu picioarele pe placa imensă de marmură ce-i ținea loc de masă de lucru. În timp, Dardiolai începuse să-i mai dea voie să meargă și pe jos, singur, nu cărat în lectică, așa că pasiunea cuniculistului principal pentru opindale se reaprinsese. Atât de mare îi era pasiunea, încât ea devenise legendară printre cuniculiștii din întreaga lume. Acum, Moskon nici măcar nu-și mai comanda opindale, pentru că primea mereu cadou. Chiar dacă în țările lor nu se purtau sau nu se purtaseră, cuniculiștii din Egipt, din Grecia sau de la Roma făceau opindale special pentru Moskon, întrecându-se în creativitate. Le dădeau diverse forme, le colorau, le împodobeau cu simboluri care mai de care mai ciudate. Dardiolai, în secret, încuraja această avalanșă de opindale care veneau din toate tunelurile de unde cuniculiștii conduceau lumea de la suprafață, pentru că asta însemna un export sporit de piei de balaur moesian. Lui Moskon îi mersese vestea că putea deosebi, legat la ochi, pielea da balaur moesian de orice alt material. Mai mult, putea spune în ce regiune a Moesiei a crescut balaurul cu pricina și dacă era prins în sălbăticie sau crescut în captivitate, pentru piele, lapte, carne și ouă. În timpul unui astfel de test, Moskon aproape că turbase de furie. Își smulsese năframa de la ochi, măturase cu mâna toate opindalele de pe masă și începuse să urle:
– Dar cine se cred britanii aceștia? Cum își permit să încerce să aclimatizeze balaurul moesian pe pământurile lor? Este un afront extrem de grav pe care ni-l aduc! Da’ ce se gândesc ei? Că or să aibă propriii lor balauri moesieni și că nu vor mai fi nevoiți să importe piei de la noi? Sunt tâmpiți? Ei nu-și dau seama că ceața din Lodonium înmoaie prematur pielea balaurului? Că aceasta, după aia, nu mai este bună pentru încălțăminte? Acești ingrați obraznici trebuie pedepsiți exemplar!
Și așa se și întâmplase. O delegație de 7.000 de cuniculiști călări plecase din Dacia, prin tuneluri, până în Britania. Pe drum li se mai alăturaseră alte 60.000 de cuniculiști veniți din toate tunelurile lumii. Când ajunseseră la Lodonium, britanii, depășiți numeric, cedaseră și semnaseră un acord pe un mileniu, prin care se angajau să nu mai folosească decât piei de balaur moesian crescut în sălbăticie în zona cetății Aegyssus. Erau cele mai scumpe piei, dar n-aveau încotro, știau și ei că trebuie să plătească pentru impertinență.
Acum, Moskon studia fermecat o pereche de opindale venite de la cuniculiștii germani. Maeștri neîntrecuți, germanii decoraseră opindalele cu trei dungi identice, paralele, puse oblic pe lateral. Așa îl găsi Dadriolai, încercând să descifreze misterul celor trei dungi.
– Moskon…
– Dardi, prietene, ai picat la țanc. Ia zi-mi, ce crezi tu că înseamnă aceste trei dungi puse pe lateralul opindalelor?
– Moskon, dar este simplu.
– O fi pentru titne, care le știi pe toate, dar pentru mine nu este. Ce vor germanii să spună cu aceste trei dungi?
– Moskon, le vezi că sunt egale?
– Da.
– Ei, bine, prin asta vor să transmită „egalitate“.
– Aha.
– Și sunt și paralele între ele, nu se ating.
– Da, da.
– Ei, asta înseamnă că sunt libere. „Libertate“ transmit prin asta.
– Aha.
– Și totuși, deși sunt trei dungi egale și libere, au ales să împartă aceeași parte a opindalei, ca frații. Asta spune „fraternitate“.
– Ai dracu’ nemți, ce-i duce capul.
– De fapt, nu e ideea nemților. Ei au furat-o de la cuniculiștii din Galia. Este deviza lor: „Libertate, egalitate, fraternitate!“.
– Da? Ce tâmpenie. Astea-s cuvinte pentru proști, nu pentru cei care conduc într-adevăr lumea.
– Moskon, dar ei cred în asta, e ceea ce îi însuflețește…
– Mă rog, n-au decât. Or să se prindă și ei că e o mare prostie. Dar ia spune-mi, de ce ai venit?
– Știi, Moskon, ungurii.
– Jaj, jaj, jaj, Jézus és Mária, jaj, jaj, jaj, început să se lamenteze Moskon.
– Ce-ai, prietene?
– Nu ungurii, iar, nu ungurii! M-am săturat de ei de cinci ani încoace, nu-i mai suport! Acum ce-au mai făcut?
– Au plecat.
– Ei, na? Au plecat ungurii?
– Igen.
– De tot, de tot?
– Da.
– Toți?
– Nem.
– Nu toți?
– Îl știi pe Kelemen, prizonierul?
– Da.
– Ei, ăla n-a plecat. A zis că-i place prea mult la noi și că vrea să rămână, că vrea și el să conducă lumea alături de noi.
– Și cum vrea el să facem asta?
– Cică să facem o coaliție…
