Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

De două mii de ani – episodul 47 –

Zoom De două mii de ani – episodul 47 –

Un urlet aproape inuman străpunsese liniștea tunelurilor de sub Dacia, puțin după miezul nopții, răspândindu-se cu repeziciune peste tot, trezind cuniculiști și sclavi deopotrivă și înspăimântându-i pe cei care nu dormeau, pentru că erau în gardă.

În scurtă vreme se află că urletul venise din dormitorul lui Moskon. În fața acestuia, la ușă, se aflau deja cuniculiștii care locuiau în partea cea mai veche a tunelului, acolo unde începuseră, cu atât de mulți ani în urmă, lucrările. Dardiolai intrase în dormitor, însoțit de medicul cuniculiștilor și de bătrânul Mucatra. Ceilalți nu aveau voie, așa că așteptau cuminți la intrare și-și dădeau cu părerea despre ce s-ar fi putut întâmpla. Era un zumzet continuu, în creștere, provocat de părerile din ce în ce mai certe, deși atât de diferite, ale cuniculiștilor.

– Iar i-a visat pe unguri, săracul.

– Ei, i-a visat pe unguri, le răspundea Kelemen. Ungurii au plecat acum zece ani, nu mai are nimeni de ce să se teamă de ei.

– „Au plecat acum zece ani, au plecat acum zece ani!“ Băi, Kelemene, tu te auzi? Tu nu ești tot ungur? Ai plecat tu?

– Eu sunt cuniculist acum.

– Nu ești, nene, nici un cuniculist.

– Sunt ca și cuniculist.

– Ești pe dracu’!

– Sunt ca și cum aș fi cuniculist. Moskon mă apreciază și mă lasă să conduc lumea împreună cu el, cu Dardiolai și cu Mucatra. Sunt membru al coaliției.

Ca de obicei, când discuția ajungea aici, Kelemen trebuia să fugă, pentru că toți cuniculiștii, nervoși, voiau să-l chelfănească. Fugi și de data asta, din obișnuință, dar nimeni nu se luă după el. Cuniculiștii erau prea îngrijorați pentru a se mai lăsa distrași de această pretenție a lui Kelemen că ar participa la conducerea lumii alături de marele Moskon, de viteazul Dardiolai și de bătrânul Mucatra. Da, Kelemen era primit adeseori la întrunirile celor trei, dar numai când acestea erau pe sfârșite, pentru a goli mesele și pentru a le cânta cântecul acela ciudat. Când cuniculiștii care nu aveau acces în sala în care se țineau ședințele conducerii lumii auzeau „Az a szép, az a szép, akinek a szeme kék…“, era clar că ședința s-a terminat și că nu mai trebuie să treacă pe lângă sală în vârful picioarelor. Deciziile fuseseră luate, lumea funcționa, totul era bine.

– Moskon, dragul nostru, dar liniștește-te odată, îi spunea Mucatra cuniculistului principal, care tocmai își schimba pijamaua, pentru că cea veche era plină de sudoare.

– M-am liniștit, prietene, m-am liniștit.

– Nu-mi pari liniștit. Văd că încă te agiți.

– E, na! Și ce ai vrea, acum? Să stau în pijamaua asta transpirată? Nu se poate.

– Nu, nu asta aș vrea. Aș vrea, însă, să stai puțin într-un loc, poate așa chiar reușești să te schimbi.

– Da, bine, stau.

Și stătu, reușind, într-adevăr, să schimbe pijamalele între ele.

– Na, poftim, ți-am făcut pe plac. Vreau, însă, să trimiteți toți oamenii în căutarea balaurului.

– Ce balaur, omule? A fost un vis.

– De unde știi tu că a fost un vis? Ai fost aici? N-ai fost. Numai eu pot spune dacă a fost vis sau nu.

– Dar ceea ce povestești tu, Moskon, este imposibil. Nu avea cum să…

– Ce nu avea cum? Cum adică nu avea cum? Dacă eu îți spun că la miezul nopții pieile de balaur moesian s-au desprins de pe opindale și s-au strâns la un loc și au făcut un balaur uriaș, atunci înseamnă că asta s-a întâmplat.

– Dar, Moskon, uită-te și tu, opindalele sunt neatinse, pielea de balaur moesian este acolo, nu a plecat nici una nicăieri.

– Băi, Mucatra, mi-e și milă de vârsta ta. Au tu nu știi că balaurii moesieni năpârlesc? Știi au ba?

– Știu.

– Ei, ce vezi tu pe opindale sunt pieile noi. Îți spun eu că în noaptea asta toate miile de opindale pe care le-am strâns în timp au năpârlit toate în același timp, iar din pieile vechi s-a întrupat un balauroi imens, monstruos, cu trei capete, cu aripi și cu patru picioare imense.

– Bine, și cum a încăput el în camera ta, în dormitorul tău, dacă era atât de mare?

– N-a încăput. El a fost la început foarte micuț și drăgălaș. Dar tot creștea și creștea. Și, când și-a dat seama și el că n-o să încapă în cameră, a dat din aripi și a zburat prin tunelurile mici, de aerisire. Dar, înainte să plece, a scuipat flăcări pe gură, pe gurile din toate capetele. Uite, mi-a ars mobila!

– Moskon, dar noi n-avem mobilă în camerele noastre, noi suntem cuniculiști, încercă Mucatra să-l liniștească.

Moskon se uită la Dardiolai, care lăsă privirile în pământ, privind cenușa mobilierului pe care el chiar știa că Moskon îl are în camerele lui. Acum, se gândea Dardiolai, n-o să mai aibă cu ce-l șantaja pe cuniculistul principal.

– Mă rog, n-avem mobilier, mi s-a părut mie, da, da, spuse Moskon. Gata, afară toată lumea, că vreau să mă culc la loc. Afarăăă!

Cei trei cuniculiști care avuseseră voie în dormitorul lui Moskon ieșiră spăsiți și îi liniștiră pe ceilalți, care așteptau afară. Fusese doar un vis urât al cuniculistului principal. Cu vârsta, mai apar și din acestea. Dar nu trebuie să se sperie nimeni, nu este nimic grav, Moskon e în deplinătatea forțelor sale, lumea va fi condusă cu înțelepciune și de acum înainte.

În timp ce cuniculiștii mergeau spre camerele lor, în poiana de la intrarea principală în tunelurile de sub Dacia, un balaur uriaș, cu trei capete și cu patru picioare, fiecare având dimensiunea unuia dintre picioarele podului lui Apolodor din Damasc, scuipa nervos flăcări prin cele trei guri ale sale și pe nări. Negăsind ceea ce căuta, balaurul dădu de câteva ori din aripi cu putere și se ridică în văzduh. De acolo mai aruncă o ultimă privire asupra poienii, mai aruncă și niște flăcări și o porni spre vest, scoțând, din când în când, niște urlete care băgau spaima în oamenii și animalele de la suprafață.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint