Robert Turcescu este un om universal. Un adevărat renascentist. Şi, ţinând cont de faptul că Evul Mediu românesc nu a luat, cu adevărat, sfârşit, Robert Turcescu ar putea fi chiar primul renascentist născut în taberele nomazilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Jurnalist, scriitor, lăutar, doctor în ştiinţe politice şi comunicare la Universitatea „Babeş-Bolyai“, jurat în juriul care a ajutat PDL Bucureşti înainte de alegeri, om de casă al fostului partid de guvernământ, difuzor al informaţiilor furnizate de Blejnar pe sub uşă, absorbant prin batistă al directivelor fostului patron, de la care a încasat cel puţin un milion de euro, lipitor de palmă pe frunte atunci când preşedintele a încercat să reabiliteze un criminal de război în dauna Regelui Mihai, Robert Turcescu este, de doi ani şi două luni, şi locotenent-colonel al armatei române.
Iată o combinaţie cum rar găseşti. Militari idioţi s-au mai văzut. Militari obedienţi spre slugarnici sunt pe toate drumurile. Militarii fără simţ al ridicolului au provocat unele dintre cele mai lipsite de umor momente din istoria omenirii. Militarii plini de ei, ferchezuiţi ca o gheişă, au fost mândria târgurilor de ţară de pe lângă garnizoanele înconjurate de copii din flori care, în loc de „tata“, spuneau „Să trăiţi!“. Dar militarii literaţi şi rockeri sunt rari cu adevărat.
Nici nu ştiu acum cam câţi militari-jurnalişti ştim noi, ca oameni. Cei mai cunoscuţi sunt Mircea Dogaru şi Valeriu Pricină, de exemplu. O companie selectă pentru unul ca Turcescu. Ca militar cântăreţ l-am putea menţiona pe James Blunt. Şi cam atât. Cum n-am făcut armata, cunoştinţele mele în domeniu sunt limitate. Dar sunt convins că domnul Turcescu, un priceput în toate cele, are o mai îndelungată istorie de la care să se revendice. S-ar putea compara chiar cu Radu Duda, alt închipuit avansat la gradul de colonel pentru simplul fapt că împarte patul cu o femeie aproape la fel de celebră ca Oana Sârbu. De fapt, asta i-ar mai lipsi lui Robert Turcescu pentru a-şi umple sacoşa cu titluri, demnităţi şi simboluri ale vanităţii: un titlu nobiliar. Ceva de genul Vel-Colon-Cleaner al Preşedintelui, Paharnic al Şefului statului sau cine mai ştie ce i-ar satisface orgoliul.
Am înţeles că, ofuscat că a fost prins, Robert Turcescu cere vehement Ministerului Apărării să-i retragă gradul. Târziu. Istoria tot ca lider al „Scorpionilor Portocalii“, batalionul lingăilor prezidenţiali de elită, îl va ţine minte.