În 2007, ICR a organizat standul României la Tîrgul de carte din Ierusalim. Iată-mă, și pe mine, alături de Traian T. Coșovei, Grete Tartler, Denisa Comănescu, Elena Vlădăreanu, Mihaela Marin, Mihai Iordache și alții în Orașul Sfînt. Ne cazaseră la Crowne Plaza, pe un dîmb, la doi pași de tîrg. Îl trăgeam de mînecă pe Traian să iasă la soare, că lui îi plăcea la umbră, în băruleț, unde sirota berile scumpe. Eram foarte îndrăzneți la destupat, în prima zi. Noroc cu fondurile limitate, că ni s-a mai temperat avîntul. Traian s-a dat dus doar la Zidul Plîngerii, unde a înfipt, conștiincios, vreo douăsprezece bilețele. Aveam și eu unul, împăturit de maică-mea, care îi cerea lui Dumnezeu multă sănătate.
Am bătut, în diverse companii, orașul în lung și-n lat. Am străbătut Via Dolorosa, am poposit la Sfîntul Mormînt, pe cînd ceilalți se dădeau de ceasul morții să smulgă măcar o pietricică. Zadarnic efort, ceea ce fusese de luat se luase de mult. Cel mai mare gheșeft al excursului a fost cînd am cumpărat o brățară pentru care m-am tocmit o oră. Țin minte ca acum că însuși patronul a venit, transpirat, ca să cădem de acord pentru 65 de dolari. Două zile mai tîrziu, Mihaela Marin, femeie măritată, cu băiat mare, era pețită de un anticar armean. Ea și-a cumpărat aceeași brățară cu 90, în ciuda pasiunii dezlănțuite.
A doua oară l-am scos pe Traian din hotel cînd am luat, împreună cu Elena Vlădăreanu, un taxi și ne-am dus la un restaurant arăbesc. Masa a fost genială, iar falelelul, aidoma. Traian era cel mai mofturos om de pe fața pămîntului, i se apleca din te miri ce. A băgat în el pînă s-a răsturnat în jilț. S-a-nserat pe săturate.
Iar tîrgul? Păi, nu-s prea multe de spus, că am fost mai mult între noi. Cel mai rău ne-a părut pentru Iordache și trupa, care, într-o seară, au cîntat de-au rupt, într-un local gol-goluț. Cam asta a fost. Ba nu, mint. Am pierdut avionul. Ajunsesem pe aeroport și mi-am dat seama că biletul meu fusese pentru avionul de dimineață. Ce era de făcut? Am împrumutat de la Denisa 100 de dolari și m-am dus să iau alt bilet. Drace, n-aveau rest. Nu-i nimic. Să schimb la bancă. Da' să vezi ghinion. Acolo, dacă schimbi, nu primești toți banii înapoi, de parcă ai schimba căcat. Am rămas cu 90. Am plătit, ofticat pînă-n rărunchi. Așa că am zvîntat restul pe whisky, firește, în tovărășia lui Traian. Iar cînd a decolat, am simțit avionul, din toți rărunchii, lăsîndu-se pe o aripă, ca și cum n-ar fi avut aer. M-am uitat la Traian, el, la mine. Am destupat imediat sticla și am luat-o la rost. Scăpasem cu viață.