Guvernul Orban a pus la cale cea mai mare operațiune de mituire a presei din 1947 încoace. O face printr-o ordonanță de urgență, cu bani de la buget, dați pentru „campanii de informare publică privind măsurile de prevenire și limitare a răspîndirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și campanii de informare publică privind modul de reluare a activităților economice și sociale după încetarea stării de urgență”.
Trebuie spus că pentru informare nu e nevoie să se deranjeze cineva, fiindcă mai informat ca acum publicul n-a fost niciodată. Toate canalele TV, radiourile, publicațiile online sau cele tipărite au călărit subiectul coronavirus cu înverșunare, practic acesta reprezentînd 90% din conținutul lor informativ. De altfel, în toate sondajele prezentate în perioada februarie-martie-aprilie, gradul de informare al publicului cu privire la evoluția pandemiei și regulile de protecție depășește 95%. Nu a existat vreodată un subiect care să obsedeze mai mult și mai intens media românească decît coronavirusul. Așa că nevoia de informare pică.
Rămîne pretextul sprijinului economic acordat presei, lovită, și de astă dată, mai rău ca alte industrii. Numai că, azi, o mare parte a presei e greu de încadrat în categoria presei. Publicații și canale finanțate de Servicii, plătite de politicieni, susținute prin grupuri organizate de șantaj, prin protecție judecătorească sau prin amnistii fiscale direcționate, nu pot face parte din specia jurnalistică. Publicații și canale care difuzează falsuri sau care fac metodic politica unor partide ies din definiția presei. Cele 200 de milioane promise „presei” nu ajută, de fapt, presa, fiindcă n-au în spate nici un criteriu de selecție bazat pe sinceritatea meseriei.
Degeaba ajuți presa care e de zece ani în insolvență, sau presa care nu-și poate demonstra veniturile, sau presa care trăiește din șantaj. Pe cine să ajuți? Pe cei care au un model de business bun și rezistă? Păi, ei sînt ultimii care au nevoie. Pe cei care sînt în agonie de ani de zile? Pe ei degeaba îi ajuți. Unde să trimiți bani: la PRO TV și la Antena 1, care au beneficiat în anii trecuți de scutiri de taxe de multe zeci de milioane, sau la ziarele de provincie, care se zbat la limita asfixiei și opun rezistență, tot mai slab, presiunii baronilor locali?
Ordonanța Guvernului Orban nu-și bate capul cu aceste dileme. Ea își propune, pur și simplu, să cumpere presa la grămadă, adică să închidă gura celor care încă o mai deschid și să recompenseze propaganda după nivelul lingușelii. Nu există criterii, Guvernul împarte banii cînd, cum și cui vrea el, iar pentru asta a prevăzut posibilitatea de a invoca „oportunități”. Banii vor fi distribuiți și pentru „relansarea economică”, deci perioada de flagrant a mituirii se va prelungi dincolo de august, pînă la sfîrșitul campaniilor electorale.
După cît de mare e bugetul alocat acestei mite se poate evalua catastrofa guvernamentală pe care speră s-o acopere, cu acești bani, Guvernul Orban.