Cum ar fi fost ca, în vara lui 1969, sovieticii să fi ajuns primii pe Lună? Cineva nu numai că și-a imaginat momentul, dar ne și arată, în For All Mankind, ce s-a întîmplat după ce cosmonautul Alexei Leonov a făcut acel pas, mic pentru el și mare pentru comunism.
Deci Luna e roșie. Apoi vin americanii și (nu, nu scriu pe ea cu alb Coca-Cola, ca-n banc) mută Războiul Rece în spațiu, pentru că programul Apollo al NASA are misiunea patriotică de a lua fața rușilor în cursa de aeromodelism-viteză spre Marte. A urmat apoi o versiune de istorie în care Ted Kennedy ajunge președinte, Reagan își cîștigă și el mandatul, dar cu patru ani mai repede, John Lennon nu e asasinat și continuă să cînte pacifist în concerte de protest, URSS se reformează cu succes sub Gorbaciov, iar Columbia nu numai că n-a luat foc la lansare, dar e folosită ca microbuz spațial pentru navetiștii care merg la muncă pe Lună.
For All Mankind, naveta-amiral a platformei Apple TV+, împletește ficțiunea cu evenimente reale, pentru o istorie a explorării cosmosului contrafactuală, cam ce credea Jules Verne acum vreun secol jumate că pămîntenii vor fi, cîndva, în stare să facă. Și chiar mai mult decît atît, ce nu sîntem capabili să facem nici azi, nici în viitorul apropiat: acțiunea sezonului 4, curent în derulare, se petrece în 2003, cînd, prin avans tehnologic și cooperare internațională, omenirea construia, cică, baze pentru colonizarea planetei Marte încă din 1995, nu, ca-n patetica realitate, abia descoperea calculatorul, Windows 95 și Internetul prin dial-up.
Pe lîngă premisa interesantă, primele cîteva episoade au ritm, intrigă și personaje credibile, succesiune logică și fluentă, tensiune bună, efecte speciale reușite și ambianță OK – totul pare autentic. Poate că elevii olimpici sau inginerii și profesorii lor de aeronautică din facultate nu vor fi păcăliți de echilibristica scenariului pe sîrma înaltă a științei (întîrzierea de o secundă și ceva, pe sens, în comunicațiile Pămînt-Lună și retur, de exemplu, nu se sesizează în dialogurile lor instantanee), dar, dacă n-ai avut 10 pe linie la fizică în școală, poți fi convins că așa s-ar fi putut întîmpla lucrurile. Pe măsură ce aventurile spațiale sînt înlocuite de spionaj, nepotisme și conflicte de interese la NASA, însă, nivelul cunoștințelor necesare scade, fiind suficient și să fi trecut clasa cu 5 la mate-fizică pentru a te prinde că acțiunea evoluează pe pilot automat, fără ghidajul consultanților tehnici.
În ultimele două sezoane, calitatea se degradează și mai mult (spoiler mic, săriți paranteza, dacă nu vreți să știți: o gravidă în ultima lună, legată de rachetă și catapultată spre orbită, fără să avorteze de la șoc?!), povestea concentrîndu-se exagerat pe viețile personale ale astronauților, pedalînd în gol pe emoții ieftine, melodramatice, și extrasentimentalisme. Tema generală rămîne anticomunismul, superioritatea societății americane capitaliste față de orice alte tipuri de sisteme de guvernare, dar asta era de așteptat. Nimeni nu cheltuiește atîția bani ca să arate mai prost decît concurența. Dar, în loc să fie manevrat pentru a fi readus pe cursul corect, serialul se rătăcește și printre elemente ideologice de agendă modernă, de incluziune (astronauți de sex feminin, persoane de culoare sau minorități), discriminare pozitivă (toate pozițiile de conducere sînt ocupate de femei, de la director de zbor la președinte de stat) sau sexuale LGTBQ, pierzîndu-și genul și identitatea, din SF (science fiction) și PF (political fiction) în SDF (sexual diversity fiction) și PCF (politically correct fiction). Pentru scenariștii de la Hollywood, realismul, decența și adevărul istoric nu trebuie să stea niciodată în calea unor minciuni frumoase.
For All Mankind, 2019-, dramă SF și realitate alternativă transformată în telenovelă corect politică în spațiu, creat de Ronald D. Moore, Matt Wolpert și Ben Nedivi, trei sezoane de cîte zece episoade de 46-82 de minute, plus un al patrulea, tot cu zece episoade, în derulare curentă, difuzat de Apple TV+.
