Pe drumul de costişă ce duce la Buşteni veneau opt mii de oameni – şoferi amărăşteni. „Ce lungă pare calea la dus şi-ntors acasă, am vrea să-i dăm o talpă, dar coada nu ne lasă.“ Şi bieţii oameni, palizi, avînd concediul rupt şi o maşină ruptă şi ea pe dedesubt, mergeau în treaptă-ntîia, încet, dar pe-a lor faţă puteai citi doar ură şi nici un chef de viaţă. În ochii lor de vulturi, adînci, vioi şi mari vezi flegme în miniştri şi şuturi în primari.
Numele cretinilor care conspiră de ani întregi la supliciile rutiere sînt cunoscute. Pe ruta Bucureşti-Braşov, de pildă, acolo unde istoria încă aşteaptă trecerea coridorului IV paneuropean şi, între timp, se mulţumeşte cu DN1, ei se numesc Vasile Dorian Botoacă, Emanoil Savin şi Anca Boagiu. Primul e primar PDL în Comarnic, locul unde traficul e gîtuit, încă din Cretacic, de o trecere de pietoni. Al doilea e primar PNL, fost PDL, în Buşteni. Aici, din Precambrian încoace, coloanele auto sînt oprite pe kilometri întregi de o altă trecere de pietoni, aşa încît, dacă vrei să ajungi la Sinaia dinspre Predeal, trebuie s-o iei pe jos.
Pe Anca Boagiu o ştiţi, e chiar ministrul Transporturilor. Sigur, în România e greu să vorbeşti despre transporturi fără asistenţă medicală de specialitate, dar hai să riscăm încă o cădere psihică. Anca Boagiu, urmaşa lui Radu Berceanu, a lui Gheorghe Dobre, a multiplului Traian Băsescu, ea însăşi dublă titulară a postului, e stadiul final, ba chiar terminal, pe care l-a atins conceptul de transport PD. În acest concept, din care autostrăzile au fost izgonite, deplasarea e o formă a încremenirii pe şosea, o şedere populară pe loc, la volanul maşinii tale, unde îţi poţi petrece liniştit week-end-ul sau vacanţa. Iar dacă deschizi portiera şi ieşi să dormi la hotelul de pe margine, îţi găseşti maşina în acelaşi loc, nemişcată în coloană. Ca să NU pună o pasarelă sau un pasaj subteran pe cel mai aglomerat traseu al ţării, aceşti măscărici au avut nevoie de decenii. Imaginaţi-vă cît le-ar lua să pună.