În timp ce mai toate municipiile își schimbă flotele de autobuze și trec spre electric, pentru că au existat și încă există o sumedenie de opțiuni de a accesa bani europeni pentru așa ceva, chiar și prin PNRR-ul cel ultra-simplu, ca să nu mai vorbim de alte linii de finanțare unde e ceva mai complicat să accesezi, compania care asigură transportul public în Brașov tocmai a decis să cumpere 15 autobuze second-hand, în sistem de leasing operațional, care pot fi chiar și diesel. Evident, ele pot fi și electrice, ba chiar existau și niște puncte în plus la licitație pentru așa ceva, însă, la fel de bine, mergea și cu tradiționalul diesel.
RATBV SA, compania deținută de autoritățile din Brașov, a scos la licitație un contract pentru achiziția unui număr de 15 autobuze second-hand, de 18 metri lungime, care a fost cîștigat de Daimler Truck & Bus România și Raiffeisen Leasing IFN, pentru suma de 10.125.000 de lei plus TVA. Asta și pentru că cei de la Daimler și Raiffeisen au fost cam singurii care au mers la licitație cu temele făcute, în sensul că ar fi vrut vreo trei firme să participe, însă una a avut o ofertă neconformă, deci scoasă din joc înainte de joc, în timp ce alta s-a retras singură. Și uite așa, timp de vreo trei ani de acum înainte, brașovenii vor tot plăti la autobuzele astea second-hand.
