Înainte să candideze la titlul de criminal de război în decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru a cîștigat concursul „Cel mai mare în grad ofițer român recrutat de GRU“. Rușii nu au recunoscut niciodată racolarea lui, dar nici nu și-au bătut capul s-o dezmintă, așa că lucrurile au rămas așa cum le-a stabilit Securitatea, care îl monitoriza pe Militaru încă din anii ’70.
Sînt puțin cunoscute copilăria și tinerețea lui Nicolae Militaru, a cărui insignifianță a umplut de tăcere aproape întregul său trecut. Dar între generalii bătrîni și foarte bătrîni, colegi cu viitorul general Militaru, au circulat mereu povești despre un copil născut în 1925, abandonat pe stradă, ajuns la orfelinat și adoptat apoi de trupă în anii ’30. Ba unul din generalii morți între timp a susținut că numele de cazarmă al micului orfan ar fi fost Militaru Lepădatu, nume pe care plutonierul de mai tîrziu l-a îmbunătățit.
Nicolae Militaru a îmbrățișat, așadar, cariera armelor de foame. A fost un tînăr arătos, bine pus în valoare de uniformă, iar acest lucru l-a făcut să placă superiorilor cu altfel de slăbiciuni. Pe măsură ce el s-a cățărat pe aceste slăbiciuni, faima lui de amorez a crescut și în rîndul nevestelor de ofițer neglijate. Această protecție a doamnelor colonel a făcut din el un militar de viitor.
În anii ’50, Nicolae Militaru ajunge la Academia Militară „Frunze“ de la Moscova. Revenit în țară, primește funcții din ce în ce mai importante, de unde poate furniza informații agenților GRU care l-au recrutat. Rușii nu se sfiesc să-i netezească drumul spre șefia marilor unități și să-l împingă discret spre poziții importante în partid. Militaru ajunge în 1969 la comanda Armatei a III-a de la Cluj, iar în 1974 e general-locotenent și comandantul Armatei a II-a de la București. Tot în 1974, după ce îl salută pe Leonid Brejnev cu formula „Să trăiți, tovarășe mareșal al Uniunii Sovietice!“, Ceaușescu face ochii cît cepele și dă ordin să fie monitorizat permanent.
Groaza cea mare a lui Nicolae Ceaușescu era că va fi răsturnat de la putere de ruși, ba chiar asasinat de unul din agenții GRU. Chiar dacă avea motive întemeiate să-l creadă pe Militaru agent sovietic, nu îndrăznea să îi aranjeze un accident de tramvai de frica rușilor. Așa că, după ce i s-au adus înregistrări filmate cu Militaru vorbind pe faleza din Constanța cu consulul sovietic, Ceaușescu l-a îndepărtat din conducerea armatei și l-a marginalizat ca ministru adjunct la construcții industriale.
Militaru a tot uneltit cu rușii, s-a tot întîlnit cu alți generali recrutați de GRU, a complotat cu agenții KGB Brateș, Bîrlădeanu și Brucan, s-a combinat cu Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, dar pînă în decembrie 1989 n-a reușit să întreprindă nimic. Pe 22 decembrie, însă, a apărut la Televiziune îmbrăcat în uniformă și a acceptat ca Iliescu să-l numească în funcția ministru al Apărării Naționale. Ca ministru a reușit să-l lichideze pe colonelul Trosca, cel care-l deconspirase ca agent sovietic, și a întreținut cu mare succes iluzia teroriștilor. După ce regimul Iliescu a fost instalat cu succes, Militaru a considerat misiunea încheiată și s-a retras în februarie 1990, avansat la gradul de general cu patru stele. A murit în 1996, la o lună după ce a candidat la președinție și după ce a obținut 0,22% din voturile românilor.
28 de vizualizări
Singura diferență între el și generalii de azi este că ăștia au alt stăpân!