Nu e nici Matrix, deși în cîteva secvențe domnul Keanu Reeves se dăpeste cap, zboarăși se mișcă exact ca în zilele lui bune. Nu e nici genul fantasy, precum Lord of the Rings sau Game of Thrones, cu toate că pe alocuri acțiunea te duce cu mintea la genul amintit mai sus. Nu e nici un film istoric, deși acțiunea e plasatăîntr-o Japonie proaspăt unificatăde Tokugawa, shogun care i-a adus la un loc pe șefii și șefuleții din insulele japoneze. 47 Ronin e un fel de film combinație între istorie și legendă, între posibil și fantastic. Puțin cam tras de păr, filmul nu duce însă lipsă de efecte speciale și de acțiune. Desigur, povestea – deși bazată pe basmele și mitologia japoneză– e trecută prin filtrul scenaristului american și beneficiază de toate clișeele posibile.
Bătrînul șefuleț bun, cu o fată frumoasă, dar fără un fiu care să-l moștenească, are de-a face cu un șefuleț vecin, manipulat de un șmecheraș tînăr care – wow – e ajutat de o vrăjitoreasă. În primă fază, la un ospățîn cinstea lui Tokugawa, care se afla în vizită, omul șefulețului bun este îmbolnăvit de vrăjitoreasa șefulețului rău, astfel căîn scenă intră eroul nostru, Kai, care îi ia locul samuraiului bolnav și se luptă cu omul șefulețului rău, un samurai mare cît trei samurai mari. Normal, îi sare masca, iar șefulețul cel bun și bătrîn e dezonorat, în timp ce ăsta micu’, Kai, e dus la pedeapsă. Mai apoi planul “malefic” continuă, vrăjitoarea îi ia mințile șefulețului bătrîn, Lord Asano, care dăsă-l atace pe celălalt șefuleț, Lordul Kira. Treaba asta e nasoală rău, așa că Tokugawa decide să-i dea șansa lui Asano să-și bage brișca-n stomac și să moară cu demnitate, după care pe fiică-sa, frumoasa prințesă de care Kai era îndrăgostit pe ascuns, o dă spre măritiș lui Kira, devenit un fel de șmecher și mai mare și viitor șef peste ambele teritorii. În același timp, Tokugawa îi interzice lui Oishi, șeful samurailor din subordinea șefulețului bun, Asano, să se răzbune vreodată și-l “condamnă” să trăiască în viața de ronin. Ei, și de aici începe practic filmul. Oishi e închis, dar, după aproape un an, înainte ca doliul prințesei Mika săse termine – și să aibă loc nunta cu Kira –, evadează. Pleacă să-l caute pe Kai, pe care-l găsește pe un vas controlat de pirați, unde ăsta – Keanu – devenit un fel de debil, smardoia fel și fel de gorile și monstruozități umane, într-un fel de ring de box pus la cale de pirați. Îl salvează, iar cei doi pleacă să se alăture celorlalți ronini. Cam la faza asta apare și “misterul”, în senul în care Kai era numit de către toți half-breed, unde fel de “vinitură” mai ciudată în limbaj popular autohton. Gen, părea om, dar, fiind caucazian, ăia nu știau exact ce e el (?!). El însă fusese abandonat de mă-sa, o englezoaică ce și-a ridicat fustele pentru un japonez, într-o pădure fermecată, de unde a fost salvat de un fel de trib de șmecheri supranaturali. Tot acolo, atunci cînd era mic, a învățat arta magiei, cum săse bată cu săbiile, cum să recunoascădemonii și, mai ales, cum să se miște cu viteza și naturalețea lui Neo din Matrix. Normal, scenariul filmului și soarta își dau întîlnire, iar băieții ăștia, roninii, chitiți să-l răzbune pe răposatul lord Asano, trebuie să meargă înapoi în pădurea fermecată și să facărost de niște săbii de la tribul de supranaturali. Trec toate testele, fac rost de săbii, se întorc, semnează un act care să rămînă posterității – despre fapta lor de vitejie –, după care merg și-l smardoiesc pe Kira fix în ziua nunții. Pentru că au încălcat ordinul, dar mai ales pentru eroismul lor, shogunul Tokugawa le permite să moară cu onoare, adică îi lasă pe toți cei 47 – minus fiul unuia – să-și bage șuriu-n burtă. Iar el, Kai, abia așteaptă să moară, ca să cutreiere 1.000 de cîmpuri și 100 de vieți pentru a o regăsi pe Mika, prințesa cu care nu se putea combina în lumea asta. Și ză end.
47 Ronin, acțiune/aventură/fantasy. Regia: Karl Rinsch. Cu: Keanu Reeves și niște actori japonezi.
Alexandru Cristorian
