Pe vremea lui Grigore Antipa, peștii Deltei coborau direct din dinozauri. Morunii atingeau o tonă și ridicau problema existenței balenelor la gurile Dunării. Somnii depășeau barca pescărească atît în lungime, cît și în ceea ce privește numărul de lipoveni găsiți înăuntru. Șalăii se hrăneau cu crapi mai mari ca oile, iar în burta știucilor găseai, destul de des, cîrdul de gîște lipsă pentru care te pregăteai să-ți omori vecinul. Dacă ieșeai cu lotca pe gîrlă era bine să fii înarmat, să ai ghionder și topor, fiindcă nu se știa cînd e nevoie să tai parîma de care te tîrăște monstrul. Abundența peștilor și a speciilor de pește era covîrșitoare. Dacă ar fi numărat cineva plăticile și avații, ar fi putut atinge chiar sumele depuse azi în paradisuri fiscale de miniștri, senatori și deputați. În 1907, Sulina expedia în lume o mie de moruni și cinci sute de nisetri pe zi, adică exact de zece ori cota anuală din prezent. Caviarul umbla în butoaie și prezenta, în saloanele Parisului, cele mai gustoase scuze pentru înapoierea și farmecul nostru rural. Cu cîteva zerouri lipsă, prezența peștelui în Deltă a fost proverbială pînă prin anii '70. Declinul a început însă în 1990.
Braconierii, plasele invizibile, concesionarea pe criterii de jaf, electrocutarea, complicitatea polițiștilor, a procurorilor, a judecătorilor, a Consiliului Județean Tulcea, a primarilor, a ministerelor de Interne, de Justiție, de Apărare, a serviciilor, a ecologiștilor, a Gărzii de Mediu și a Poliției de Frontieră au dus la exterminarea fondului piscicol. Azi, în Deltă, cauți pește cu detectivii, faci slalom printre setcile ilegale și, dacă arunci un bec în valuri, se aprinde.
Crima a fost comisă cu acceptul și în profitul politicienilor. Masa de manevră au fost pescarii locului, singurii capabili să dibuie peștele în mod definitiv. Braconajul de elită se practică doar cu lipoveni pursînge, care cunosc ghiolurile de pe vremea lui Petru cel Mare, știu japotinele pe numele lor mic și au relații îndelungate cu mrenele bătrîne. Acești pirați ai anafoarelor, combinați cu protecția, transportul și distribuția de la București, acoperiți cu hîrtii de organele locale, ocrotiți de gangsterii de la Garda Financiară și de mafioții din ANAF, au muls ultimul ochi de apă. Peștele s-a refugiat în cîteva incinte protejate de privați, care comunică cu exteriorul doar prin focuri de armă și procese penale. În rest, dacă arunci o undiță "în sălbatec", îți irosești șansa de a cîștiga la loterie. Braconierii au făcut din Delta Dunării un paradis terestru, după ce, înainte, fusese și un paradis acvatic.
Din punct de vedere aerian lucrurile stau aproape la fel de rău: vînătoarea ilegală are același regim ca exterminarea peștelui, călăuzele locale organizînd masacre pe gustul pușcașilor italieni. Păsările migratoare arar ajung să revadă Africa, iar cele care se află în tranzit și poposesc pe grindurile noastre, poposesc definitiv. Chiar dacă zburătoarele locale – pescărușii, egretele și lișițele – sînt mai greu de mîncat, ele se arată la fel de ușor de doborît. Cît despre lebede și rațele sedentare, visul lor de a fi mîncate de români în Viena se poate realiza aici.
Cînd e s-o înșire între minunile verzi ale Căii Lactee, nici UNESCO, nici Greenpeace, nici Discovery, nici National Geographic nu șovăie. Delta, însă, moare, mai repede și mai dramatic decît Roșia Montană. Nenorociți de toată mîna au avut și au ac de cojocul ei. Din păcate, pelicanii nu merg pe bicicletă, iar peștii nu se pot închide în galerii ca să protesteze împotriva exploatării Deltei cu otrăvuri politice, fiindcă braconierii știu unde să dea de ei.
atat de trist!!!
excelent. Am fost de 7-8 ori in Delta . Foartebun articolul, dar nu propune solutii !