Ca și România, UE e condusă de bogați. Pătura birocraților opulenți, făcuți milionari din salarii netaxate, provenite din munca plătitorilor de taxe, e arogantă, incompetentă și tot mai eternă. După cum se vede din avion, conducerea UE nu e rezultatul alegerilor, ci al combinațiilor, al jocului de interese private, corporatiste și transnaționale. Ursula von der Leyen e deja desemnată șefa viitoarei Comisii Europene, așa cum Roberta Metsola e deja stabilită la șefia viitorului Parlament European și Josep Borrell e deja aranjat pentru noul post de Înalt reprezentant pentru politica externă. Toți trei își vor lua în primire al doilea mandat în a doua jumătate a anului 2024, iar asta se știe cu trei luni înainte de alegerile care, chipurile, au exact scopul de a stabili cine ajunge în acele posturi. Alegerile europarlamentare sînt organizate, așadar, degeaba, căci rezultatul lor e dinainte cunoscut. Patru sute de milioane de oameni sînt îndemnați să meargă pe 9 iunie la vot ca să confirme desemnarea anticipată a conducerii UE. Democrația, care are ca menire reprezentativitatea, schimbarea, alternanța la putere, e utilizată azi pentru a păstra la putere un club conspirativ al bogaților.
Disproporția între efortul popoarelor și selecția celor votați se păstrează și la nivelul fiecărui stat. În România, de pildă, sînt chemați la urme zece milioane de alegători doar pentru ca 32 de loaze să ajungă la Bruxelles. 32 de incompetenți – securiști, hoți sau impostori –, din seria celor care au ars pînă acum gazul de pomană în numele României, vor fi scoși europarlamentari și premiați cu venituri sfidătoare ca să stea cinci ani degeaba. Asta în timp ce oricare alți 32 de oameni, aleși la întîmplare de la Evidența Populației, ar face servicii mai bune României, fără să fie nevoie de atîta efort, deranj și cheltuială.
Alegerile europarlamentare reprezintă, așadar, un apogeu al inutilității, o demonstrație tot mai riguroasă că democrația e o mască, un alibi convenabil pentru aranjamentele oligarhiei europene.
Dar să nu ne rușinăm nici cu celelalte tipuri de alegeri. La locale și la prezidențiale, gruparea Klaus, Nicu și Marcel operează scheme, comite viclenii, face comasări și devansări ca să-i iasă socotelile strict personale. Se convoacă poporul la vot la locale cu trei luni mai devreme decît prevede legea doar ca să fie salvat servilul Ciucă, fără de care perspectiva de a juca golf a lui Iohannis se scurtează. Apoi, se cheamă poporul la vot la prezidențiale cu două luni mai devreme decît prevede legea ca să poată Iohannis visa la o sinecură europeană. Milioane și milioane de români sînt puși pe drumuri, sînt păcăliți să vină la urne, ca să iasă pașii unui joc deja stabilit, cu Ciucă președinte și Ciolacu premier – sau viceversa –, și cu Iohannis rezolvat pe următorii cinci ani.
La vîrful UE și la vîrful națiunilor europene apar tot mai insistent pachete oligarhice periculoase, cu aspect dinastic și caracter perpetuu. Democrația nu mai poate împinge lideri cu merite, nu mai poate roti puterea decît superficial, nu mai poate schimba mare lucru din natura profund coruptă a controlului puterii. Esența și misiunea democrației se pierd pe zi ce trece, rolul ei de a micșora prăpastia dintre bogați și săraci dispare. Democrația devine tot mai mult un paravan pentru plutocrația sub acoperire, un alibi al politicienilor bogați pentru umilirea și aservirea săracilor. Chiar și așa, însă, chiar degradată, penetrată și abuzată, democrația e preferabilă celei mai luminoase dictaturi. Iar acest lucru, pe care săracii îl înțeleg și bogații îl exploatează, conservă condiția lipsită de speranță a săracilor lumii.