Ludovic Orban ne spune că PNL are peste 10.000 de premieri mai buni decât Vasilica Viorica. Acum știm și noi ce naiba face Orban toată ziua la PNL: numără premieri.
O veste proastă pentru bucureșteni: Gabriela Firea refuză ferm orice candidatură la președinție.
După lupte grele și sute de ore cu reflectoarele studiourilor TV direcționate spre creier, Ecaterina Andronescu a ajuns la o idee: ”Protestele transmit în afară mesajul că România e instabilă și neguvernabilă”. Asta s-a transmis la protestele de la Ordonanța 13, doamnă Abramburica. Și o spunem ca să vă dați seama cam în ce an trăiți.
Judecătorii de la Înalta Curte au decis că rechizitoriul în Dosarul Romgaz (cu Videanu și Ioan Niculae) este nelegal. Dacă am vrea să fim răi am zice așa: ‘Ai dracu’ pesediști, au modificat chestii prin dosar ca să facă de râs DIICOT-ul. Dar cum nu suntem răi, o să spunem doar atât: da, există procurori care și-au bătut joc de ideea de anticorupție făcând dosare doar pentru a-i plimba pe unii cu cătușe pe la televizor.
Tel Drum cere falimentul. Așa sunt ăștia: tot să ceară, tot să li se dea. Mai potoliți-vă, bă!
Liviu Dragnea intră în joc și pune lucrurie la punct: formularul 600 se amână până în martie. O măsură înțeleaptă. În martie oamenii sunt mult mai dispuși să accepte prostii.
