De la o vreme, în comunitatea de intelligence s-a lăsat o tăcere atît de adîncă, încît pînă și Marele Mut a început să se simtă cam inconfortabil. Adică da, tăcem, tăcem, sîntem discreți, dar nici chiar în halul ăsta. Și, de unde i se garantase că serviciile îi vor sta la picioare mai abitir decît îi stătuseră înaintașului, că are pentru asta toate garanțiile externe posibile, șeful suprem al CSAȚ s-a trezit că vorbește nu doar rar și prost, ci și singur. Căci, ce să vezi, obedienții din versiunea beta au alte treburi: trebuie să treacă de la faza amenințării cu scoaterea sabiei din teacă la chiar folosirea acesteia și la umplerea lamei de sîngele dușmanilor din serviciile adverse. Iar asta e cam nasol într-o țară care n-are industrie, n-are viziune și trăiește doar de pe urma serviciilor. Războiul ăsta între oameni care, nu mai departe de acum doi-patru ani, lucrau cot la cot, e lose-lose pentru toți: au început să le slăbească afacerile, să le cadă deal-urile, să le fugă partenerii de business cu conturile panameze. Așa că pînă pe 11 decembrie (hai, poate cu o întîrziere de cîteva săptămîni, pînă se așază lucrurile), toți sînt deciși să tranșeze bătălia, desigur fiecare în favoarea lui. De aia, de ceva vreme, i se dau tîrcoale discrete doamnei de fier a anticorupției, ba cu lingușeli discrete, ba cu amenințări fățișe. Doamna, la rîndu-i, nu stă cu mîinile-n sîn, încercînd să-și consolideze alianțele. Numai că în tabăra ei a mai rămas doar grăsuțul ăla nu foarte înzestrat intelectual de la DIICOT. Or, cînd te-a mîncat undeva să te iei la trîntă cu oamenii care te-au învățat doar o mică parte din tot ceea ce știu ei, e cam greu să le faci față ieșind la înaintare doar cu Horodniceanu. Ar mai fi și trustul de presă unde lucrează iubi, evident, dar și acolo acoperiții răspund mai întîi în fața șefilor ălora mari și abia apoi în fața directorului de marketing…
Deservicii secrete
