Faptul că Turcescu a fost – o mai fi – acoperit e grav. Că sunt și alții e sigur. Și e grav și asta.
Dar că Turcescu își face televiziune, iar prim-ministrul Cioloș se duce la televiziunea lui Turcescu e de neacceptat. În momentul în care Cioloș s-a dus la televiziunea lui Turcescu, TVR – televiziunea națională – îi făcuse noului premier, în scris, trei invitații. La TVR au ajuns între timp doar cuvintele lui Liviu Mihaiu, care a spus că prim-ministrul tehnocrat nu acceptă să vină la TVR decât într-o emisiune pe care s-o modereze el.
Deplinătatea unui sens vine din existența unei limite dincolo de care sensul “nu mai are sens”. Dincoace de limită, sensul își are sens, are o topică, o sintaxă, o articulare. Când un ziarist cum, să zicem, era Turcescu face ceva “inacceptabil”, adică trece dincolo de acea limită din care însuși conceptul de “ziarist” își are înțelegerea și nu se întâmplă nimic, atunci abia începem să vorbim despre nimic. Sensul e invadat de non-sens, limita a fost spartă, găurită. Și, totuși, ne comportăm ca și cum asta nu s-a întâmplat. Acoperiții își fac televiziuni.
Repet, vorbim despre ceva cu sens dacă avem mereu în vedere inacceptabilul acelui sens, adică limita dincolo de care se află “non-sensul”, dizolvarea acelui sens, risipirea sa.
Discuția este identică în privința plagiatului. Ponta, magistrații, oamenii politici, Tobă… ai putea înființa mâine o academie a plagiatorilor. Și știți ce? Odată înființată, s-ar găsi oameni care să se înscrie, care să zică: Hei, eu îmi fac studiile aici! S-au desființat comisii abuziv, pentru ca sensul “plagiatorului” să nu mai existe, să fie aneantizat.
Așa că, dincolo de stupiditatea în sine a Președinției cu “acoperiții din magistratură”, rămâne o întrebare mult mai grea: ce sens ar mai avea? Ce relevanță ar avea acea listă de acoperiți? Aa, e ilegal. Corect, dar ilegalitatea, ea însăși, poate să treacă, să se vindece cum se vindecă o zgaibă. Adică să existe niște discuții, să se facă niște comisii de anchetă și, în final, ilegalitatea să nu mai pară atât de ilegală.
Însăși siguranța națională își are sens dacă există o instanță a siguranței naționale care nu e pusă în discuție, o limită, acea limită dincolo de care siguranța națională nu mai înseamnă nimic.
Și da, așa arată azi siguranța națională: Președinția zice că s-a cercetat în CSAT și că e totul OK.
Ce înălțător metafizic ne plasăm: nu mai credem în limite.
De fapt, nu, deloc. De fapt, vorbim despre nimic.
Ce-mi plac comentariile lui Valentin Bogatu. E adevarat ca-i portar la politehnica dar nu conteaza.