Nu am destul spațiu pentru un șapou fastuos, deci intru direct în pîine. Am fost lunea trecută la show-ul Force Majeure al lui Eddie Izzard, împreună cu absolut toți hipsterii din București, și a fost fantastic. Iată impresiile mele.
Atunci cînd faci o bucată nouă pentru stand-up, comediantul din tine are o mică jenă în privința subiectului. Nu știi dacă oamenii or să relaționeze cu tema, sau dacă măcar o să li se pară amuzantă. Lui Eddie Izzard, în schimb, pare că i s-a rupt dintotdeauna de gîndul ăsta, fiindcă cum altfel poți să justifici cîteva minute de material despre fracțiile cu hobbiți și drawrfi din Lord of the Rings sau despre un film mediocru cum e Clash of The Titans ăsta nou, ca apoi să treci direct la o bucată despre dresajul de cai?
Cînd l-am văzut pe Izzard mi-am pus aceeași primă întrebare pe care și-o pune orice om cît de cît curios de stand-up comedy: „Vouă vă vin pe loc ideile sau le scrieți de acasă?“. Deși știu răspunsul prea bine, în timpul show-ului n-am putut să mă opresc din a mă minuna cît de oral poate să livreze materialul. Sînt extraordinar de curios să văd cum arată materialul lui scris, fiindcă se întîmplă atît de multe mici gesturi și interjecții pe scenă, încît n-au cum să fie trecute pe foaie. Probabil, ca mai toți comedianții foarte buni, el are pregătită sămînța glumei, nucleul ăla care o face amuzantă, pe care se joacă în funcție de context și dispoziție.
De rău ce să vă zic? La un moment dat, show-ul părea lungit artificial prin folosirea excesivă a callback-urilor (referință la o glumă anterioară), o chestie destul de facilă, dar eficientă într-un show de stand-up. Îl gratifici pe spectator cu o poantă de interior, construită între voi. Dar nu e cazul s-o faci de opt ori, cum a făcut Izzard cu găina Marc Antoniu. Ultima notă: mi-a plăcut la nebunie că la bis nu a făcut încă o altă bucată de material, ci mai mult o metaglumă despre două dintre bucățile sale cele mai celebre, „Star Wars Canteen“ și „Cake or Death“.
Publicat în Cațavencii nr. 18 (96), 2013
