Excepțională inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a organiza un Recensămînt al Moaștelor de pe teritoriul întregii noastre țări! Da, așa e, lumea trebuie să știe pentru cine stă la coadă, la cine să roagă, căci altfel credincioșii s-ar găsi, mutatis mutandis (expresie catolică, Doamne, iartă-mă!) în situația Cetățeanului Turmentat: „Eu pentru cine votez?“. Acest recensămînt se impune cu atît mai mult cu cît știu din surse sigure că avem cele mai numeroase moaște pe cap de locuitor din lume: cele mai multe în Moldova, destul de multe în Muntenia și mai puține în Transilvania, situație istoricește vorbind explicabilă: la cîtă foamete, lăcuste și invazii au suportat pămîntul și populația din estul și sudul patriei, era normal ca aici să se nască și cei mai mulți sfinți care, după obștescul sfîrșit, să devină moaște. Totodată, văd în această măsură și dovada geniului de manager al Preafericitului Daniel, căci e de presupus că după finalizarea recensămîntului, cînd toate moaștele vor fi în regulă, Patriarhia va putea organiza excursii și sejururi în locurile cu pricina; de ce numai mănăstirile din nordul Moldovei să atragă turiștii străini? De ce nu și o bisericuță din, să zicem, un sat din județul Vaslui unde există moaștele făcătoare de minuni ale cutărui mucenic? Parcă străinătatea face altfel… La Padova, ca să dau un singur exemplu, la rămășițele pămîntești ale Sfîntului Anton e un du-te-vino de speriat, inclusiv de turiști români.
E bine și că în evaluarea moaștelor s-a stabilit o grilă de autenticitate, măsurabilă în numărul de minuni pe care acestea le fac, în faptul dacă ele miros urît sau frumos ș.a.m.d., fiindcă altfel dreptcredincioșii ar putea păți ca mătușa mea Filofteia de la Botoșani, care nu ratează nici un pelerinaj și care, ducîndu-se la nu mai știu ce mănăstire din Neamț, cu moaște tot una și una, la care a stat la coadă două zile și două nopți, în loc să se vindece de boala ei, cataractă la ochiul stîng, a făcut, săraca, lumbago.
(va urma)