Sever s-a băgat în troacă și l-au mîncat porcii. Dar nu din prima. Nu, mai întîi l-au pus să se facă de rîs, să susțină inepțiile unor agramați, să mintă, să numere după matematica doamnei Anastase, să devină ridicol, să pară prost.
Dar, lasă, că și lui i-a plăcut! Violul pedelist asupra acestui cititor de Tony Judt a fost făcut cu acordul victimei. În loc să devină o minte critică, o voce care să taxeze impostura ideologică a unora ca Videanu, Udrea, Ridzi, Falcă, Pinalti, corupția guvernulelor Boc, orizonul limitat, nedemocratic, al unui președinte bolnav, el a ales să fie băiat de gașcă, să țină aproape, să devină goarna imbecilităților politice zilnice.
Iată-l acum pe Sever plecînd cu privirea-n șireturi și cu cîteva urme de tălpi pe turul pantalonilor. Ne spune domnul Voinescu acum că vrea să-și regîndească opțiunile de viață, prioritățile, cariera.
Eu nu te cred, Severe, eu sînt convins că pleci pentru că nu ți s-a dat un loc eligibil. Cred însă că ești amărît, mîhnit, trist și, poate, dezamăgit de lipsa de recunoștință a acestor bătrîni corupți ramoliți pe care i-ai șters la cur atîția ani.
